Declaraţia de avere a preşedintelui Iohannis: Zeci de mii de euro proveniți din CHIRII

Declaraţia de avere a preşedintelui Iohannis: Zeci de mii de euro proveniți din CHIRII

Administraţia Prezidenţială a publicat declaraţiile de avere şi de interese ale preşedintelui Klaus Iohannis, din care rezultă că în ultimul an veniturile salariale au scăzut puţin, însă veniturile din chirii a echilibrat balanţa încasărilor în familia prezidenţială.

Klaus Iohannis deţine în continuare, alături de soţie, cinci imobile în Sibiu. Imobilul pierdut în instanţă a fost deja eliminat din declaraţia de avere încă din 2016. Preşedintele are un cont bancar în valoare de 170.000 de lei,  în scădere faţă de declaraţia de avere anterioară, când erau trecuţi în acest cont 221.000 lei.

Şeful statului a înregistrat o diminuare a câştigurilor şi din salarii, având venituri de aproximativ 170.000 de lei, faţă de 196.000, potrivit declaraţiei anterioare. 

Soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, a avut venituri totale de puţin peste 25.000 de lei.

Preşedintele Iohannis a continuat să încaseze bani şi din vânzarea cărţilor sale, însă cuantumul este mai redus: dacă în declaraţia din 2017 erau trecute venituri de peste 34.000 lei, acum acestea au scăzut la 31.000 lei.

Veniturile din chirii au fost de aproximativ 60.000 de lei pentru cuplul prezidenţial.