Decizie strategică majoră. Cine este noul șef al US Navy

Decizie strategică majoră. Cine este noul șef al US Navy

Kenneth Braithwaite (60 ans), actual ambasador al SUA la Oslo, a fost desemnat noul șef al Marinei Americane. Al patrulea în mai puțin de șase luni.

Pentru a patra oară, iată, în mai puțin de șase luni, US Navy are un nou șef, Kenneth Braithwaite, un susținător ardent al lui Donald Trump, a cărui misiune este de a restabili spiritul de echipă într-o forță navală demoralizată și lovită de Covid-19.

Numirea lui Braithwaite a fost aprobată joi de către Senatul american (vot cu mâinile ridicate). În timpul audierii sale în fața Comisiei din Senat pentru Forţele, la începutul lunii mai, el a spus că are relaţii senine cu Casa Albă, ceea ce ultimii săi doi predecesori nu au ştiut să facă.

„Regret să spun că Marina SUA trece prin agitate din cauza diferitor factori, în principal lipsa de leadership”, a spus el, numind în special un mare scandal de corupție care a zguduit US Navy în 2015, și coliziunile unor nave militare soldate cu 17 morți, în 2017.

El a făcut aluzie, calificându-le drept „un fals pas judiciar”, la divergențele dintre Donald Trump și fostul secretar al Marinei, Richard Spencer, cu privire la soarta unui soldat de elită acuzat de crime și grațiat de președinte. Incidentul a dus la demiterea lui Richard Spencer, la 24 noiembrie.

Braithwaite a menționat, de asemenea, și recenta criză de la bordul portavionului nuclear USS Theodore Roosevelt, care l-a costat postul pe succesorul lui Spencer, Thomas Modly, chiar înainte ca desemnarea sa să fie confirmată de către Congres.

Înlăturat la 7 aprilie, Modly a fost înlocuit în funcție de James McPherson (interimar), un amiral (r) care tocmai își preluase funcția ca număr doi în comandamentul armatei, scrie Ouest-France.

Fost pilot aeronaval, Kenneth Braithwaite a servit timp de 21 de ani în Marina SUA, unde a ocupat diverse funcții, inclusiv cea de purtător de cuvânt, înainte de a părăsi armata în 1993 pentru a intra în sectorul privat.

În 2016, a participat la campania electorală a lui Donald Trump în Pennsylvania și a făcut parte din echipa de tranziție a miliardarului republican imediat după alegerea sa.

Ne puteți urmări și pe Google News