Decizie radicală într-un club din Cluj: fără paie la drink-uri
- Georgeta Petrovici
- 28 februarie 2018, 11:21
Un local din Cluj a luat o decizie radicală în ceea ce privește modul de servire la bar. De marți, nicio băutură nu se mai servește cu paiul, din motive ecologiste.
”/Form Space nu mai folosește paie deloc, începând de acum pentru totdeauna”, este anunțul postat pe rețelele de socializare.
”De-a lungul timpului - de un an jumătate, de când s-a deschis /Form Space - am încercat să limităm numărul de paie pe care îl foloseam în fiecare seară. N-am făcut niciodată o paradă din asta, n-am cumpărat cele mai colorate sau sofisticate paie și n-am folosit niciodată mai mult de un pai pentru fiecare drink. Cu toate acestea, am ajuns să "consumăm" între 5.000 și 7.000 de paie în doar două săptămâni. Știm că e nevoie de un efort pe termen lung pentru a reuși să scăpăm de cultura de consum, dar am simțit că e timpul să facem o schimbare”, explică pentru EVZ Adina Fartușnic, PR managerul locului.