“De la ministrul Apărării în jos, toţi sunt vinovaţi. Ăla de l-am împuşcat eu îi belea!”
- Adam Popescu
- 6 iulie 2010, 21:28
Tragedia de la Tuzla, soldată cu moartea a doisprezece militari, subliniază deficitul de pregătire şi tehnică în executarea misiunilor de zbor ale Forţelor Aeriene Române. Dorin Cîrlan, unul dintre paraşutiştii de la Boteni selectaţi în decembrie 1989 să facă parte din plutonul de execuţie al cuplului Ceauşescu, vorbeşte pentru EVZ despre avionul Antonov, despre vinovăţii şi despre secundele care, acolo sus, şterg uneori linia subţire dintre viaţă şi moarte.
Condiţiile în care un aparat de zbor Antonov AN-2 s-a prăbuşit luni pe aerodromul Bazei Militare din Tuzla, provocând paisprezece victime (doisprezece morţi şi doi răniţi), rămân încă subiect de speculaţie, la peste 24 de ore de la tragedie.
O comisie de investigaţie tehnică a fost trimisă la faţa locului prin ordinul ministrului Apărării Gabriel Oprea, iar Secţia Parchetelor Militare de la Bucureşti a preluat cauza juridică, desemnând o echipă de procurori militari să elucideze condiţiile în care s-a produs catastrofa aviatică.
În zonă au fost mobilizaţi şi specialişti ai Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei. Cauzele accidentului sunt încă neclare, deşi cercetările demarate la câteva ore după prăbuşirea avionului militar indicau, ca posibile ipoteze, o defecţiune tehnică sau eroarea umană.
Ieri însă, anchetatorii au negat ambele scenarii, dar au evitat să explice de ce la bordul aparatului Antonov se afla Nicolae Jianu, comandantul Şcolii de Aplicaţie de la Boboc. Confuzia în rândul investigatorilor pare să fie la cote înalte, din moment ce nici măcar Ministerul Apărării nu ştia luni, cu exactitate, câte persoane s-au urcat la bordul avionului prăbuşit.
În primul comunicat de presă remis după producerea incidentului, ministerul condus de Gabriel Oprea anunţa moartea a zece militari şi rănirea altor trei. Ulterior, un alt comunicat lua în calcul şi prezenţa comandorului Nicolae Jianu. Inadvertenţele miră, în condiţiile în care orice zbor militar se derulează în baza unor proceduri specifice, iar componenţa personalului ar trebui să fie cunoscută cu exactitate.
PLANÂND SPRE MOARTE
“Avioanele astea sunt, pur şi simplu, cârpite”. Letală însă e rutina
Pentru a lămuri o parte din nebuloasele care planează asupra catastrofei de la Tuzla, EVZ a stat de vorbă cu Dorin Cîrlan, unul dintre “călăii” cuplului Ceauşescu de la Târgovişte, paraşutist la Boteni în decembrie 1989. Cîrlan a executat misiuni la bordul aparatelor de zbor Antonov AN-2 şi evaluează ipotezele lansate în cazul tragediei de luni.
Mai mult, fostul militar susţine că avioanele de acest tip nu sunt echipate cu o “cutie neagră”, aspect care va îngreuna cercetările. Însă, semnalul de alarmă a fost deja tras: ignorarea procedurilor, rămasă neverificată şi nesancţionată, poate provoca tragedii.
- „Antonov AN-2 e un aparat foarte uşor de manevrat, din acest motiv e bun pentru începători. Am zburat în mai multe ocazii cu el, iar sentimentul era de fiecare dată că eram cu planorul. Are o portanţă foarte bună, îl folosesc şcolile de pilotaj, nu înţeleg cum s-a putut prăbuşi în acest mod. E o enigmă pentru mine, repet, e un avion foarte bun. Poate că a fost o defecţiune tehnică, dar nu pot să cred că motorul s-a oprit pur şi simplu după decolare”
- „Aripile Antonovului sunt făcute dintr-un material de tipul ‚foaie de cort’. Ţin minte că se mai rupea sau desprindea foaia asta, iar maiştrii tehnici cârpeau cu bucăţi de prelată. Vreau să indic două lucruri. Pe de o parte, avioanele astea sunt, pur şi simplu, improvizate. Piesele lor sunt destul de scumpe şi atunci se preferă soluţii adiacente. Pe de altă parte, chiar şi în condiţiile astea, Antonov AN-2 zboară. E ca o maşină: mai tragi şocul, se mai împiedică, dar funcţionează”
- „În aviaţia militară, totul înseamnă proceduri şi pregătire. În ziua de astăzi însă, totul a devenit rutină. Înainte de 1989 erau controale draconice înaintea fiecărei misiuni, se făceau verificări în rândul personalului, dar şi pentru asigurarea stării tehnice a aparatelor de zbor. Uitaţi-vă la cazul lui Nicolae Jianu. Omul ăsta era o somitate, altfel nu ar fi ajuns comandantul unităţii de la Boboc. Ce cauta însă el acolo, în avion?”
Nicolae Jianu, comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru Forțele Aeriene de la Boboc "Aurel Vlaicu". FOTO: Mediafax
- „Aviaţia militară şi-a pierdut din rigurozitate. Oamenii ei, ajunşi specialişti, cu grade şi sute de ore de misiuni la activ, nu mai fac ce trebuie. Cred că a fost cazul şi aici: nu au respectat procedurile la sol, nu au făcut ce scrie la manual. Poate s-au grăbit la alimentare, nu ştiu... Dar în aer, o secundă înseamnă foarte mult, atunci nu mai ai ce să faci! Amintiţi-vă şi de incidentul de luna trecută, tot de la Boboc, când un militar a murit pentru că nu i s-a deschis paraşuta. Ulterior am aflat de la cineva că avea probleme destul de mari cu nişte rate la bănci. În meseria asta, orice detaliu contează. Pe mine, înainte de 1989, m-au oprit să sar pentru că eram în divorţ. Despre asta e vorba, dacă nu eşti sută la sută acolo, poţi muri”
- „Dacă într-adevăr nu s-au respectat procedurile, iar dacă o anchetă onestă arăta acest lucru, fără a muşamaliza condiţiile în care avionul ăsta s-a ridicat de la sol, atunci toţi sunt vinovaţi, de la ministrul Apărării în jos. Vă spun doar atât: ăla de l-am împuşcat eu îi belea acum”