De la masa de Crăciun, la Urgenţe

De la masa de Crăciun, la Urgenţe

Din cauza părinților, de Crăciun, sute de copii au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu din București. Cei mai mulţi dintre aceștia aveau indigestie, pentru că au primit la masa de Crăciun alimente pe care nu puteau să le digere

Sute de copii cu indigestie, internaţi la spitalul Grigore Alexandrescu. „Azi am avut până la 8.250 prezentări la UPU, care egalează maximul zilelor grele din timpul anului. În această perioadă, micuții pacienți se prezintă pentru probleme generate de mici abuzuri alimentare, care se răsfrâng și asupra copiilor. Crește durata de așteptare”, a spus Alexandru Ulici, managerul spitalului Grigore Alexandrescu. Specialistul este de părere că problema în astfel de cazuri o reprezintă spa țiul, chiar dacă au peste 10 linii de gardă.

 

Care a fost situaţia la Universitar

565 de persoane s-au prezentat la Camera de gardă a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti în primele două zile de Crăciun. Majoritatea persoanelor care s-au prezentat în aceste două zile la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost vârstnici cu afecţiuni respiratorii sau cardiace. „Numărul persoanelor care s-au prezentat cu afecţiuni digestive în Unitatea de Primiri Urgenţe a fost mai mic acum faţă de anii trecuţi, semn că oamenii au început să înţeleagă faptul că excesele alimentare le dăunează”, a declarat dr. Mihaela Dorobanţu, medic de gardă la UPU. La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti sunt 49 de linii de gardă, dintre care 4 linii de medicină de urgenţă care pot acorda 24 de ore din 24 asistenţă medicală. Din totalul de prezentări la UPU în primele două zile de Crăciun, un număr de 90 de persoane au necesitat internare în spital şi îngrijiri medicale avansate.

 

Ne puteți urmări și pe Google News