De ce s-a retras din tenis, la doar 29 de ani, rivala Simonei Halep. Dezvăluirile fratelui

De ce s-a retras din tenis, la doar 29 de ani, rivala Simonei Halep. Dezvăluirile fratelui

Una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis din ultimii ani a luat decizia de a se retrage din circuitul profesionist.

Daneza Caroline Wozniacki este, la doar 29 de ani, o jucătoare pentru care tenisul nu mai produce fericire. De aceea și-a anunțat retragerea din activitate, când încă se mai află printre primele 40 de jucătoare ale lumii.

Într-un interviu pentru Tennis World, Patrick, fratele Carolinei, afirmă că sora sa mai putea juca fără probleme cel puțin un sezon, dar ea vrea să se retragă cât timp e încă în top. „I-am spus că ar fi trebuit să se retragă după US Open și să aibă un ultim sezon întreg, așa cum ar merita. A râs de mine și mi-a spus că îmi doresc asta doar pentru a putea să comentez și mai mult meciurile ei. Cred că a vrut să se retragă cât timp e încă în top”, a declarat fratele Carolinei Wozniacki.

Danenza Wozniacki a fost liderul WTA timp de 71 de săptămâni, urcând pe prima poziție a clasamentului pe 20 octombrie 2010. Ultima dată, a ocupat acest loc în februarie 2018. Are un singur Grand Slam câștigat în carieră (Australian Open, în 2018, după o finală de infarct cu Simona Halep) și alte 29 de turnee.