Actuala structură de conducere a Fondului Proprietatea (FP) va fi desfiinţată odată ce Franklin Templeton va prelua funcţia de manager al companiei, cel mai probabil începând cu luna viitoare, spune Ionuţ Popescu, actualul director general al FP.
Cu toate că are mai puţin de opt luni de când se află la cârma Fondului, fostul ministru de finanţe nu intenţionează să mai rămână în noua structură de conducere, aşa cum vor proceda unii dintre actualii membri ai Directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere, a declarat el, pentru EVZ.
Obiective îndeplinite
În urma deciziilor care vor fi luate în adunarea generală a acţionarilor, convocată pentru 6 septembrie, Directoratul va fi desfiinţat, iar Consiliul de Supraveghere va fi înlocuit cu Comitetul Reprezentanţilor.
Totodată, acţionarii urmează să decidă să fie distribuite dividendele, începând din octombrie. Când trage linia, Ionuţ Popescu se declară mulţumit.
"Venirea Franklin Templeton în funcţia de administrator al Fondului Proprietatea, distribuirea dividendelor către acţionari, listarea pe Bursă care este pregătită deja în proporţie de 90% - sunt obiective pe care mi le-am propus când am ocupat această funcţie şi pe care le-am îndeplinit", ne-a spus oficialul.
El susţine că nu intenţionează să rămână să facă parte din Comitetul Reprezentanţilor, deşi i-a fost solicitat acest lucru. "Acesta a fost jobul meu. Am dus lucrurile acolo unde trebuiau, acum îi lăsăm pe alţii să-şi facă treaba", a adăugat Ionuţ Popescu.
El nu a vrut să precizeze însă în ce activităţi se va implica după ce va părăsi Fondul Proprietatea. Oricum, preşedintele FP intenţionează să colaboreze în continuare cu reprezentanţii Franklin, în cazul în care aceştia vor avea nevoie de anumite explicaţii sau informaţii.
Conform ultimei declaraţii de avere, Ionuţ Popescu deţine, împreună cu soţia sa, 0,1449% din acţiunile Fondului Proprietatea. FP are în portofoliu 84 de companii şi are un capital social de 13,7 miliarde de lei.