De ce facem CANCER? Un mare medic român ne spune care sunt CAUZELE acestei boli cumplite

De ce facem CANCER? Un mare medic român ne spune care sunt CAUZELE acestei boli cumplite

Două treimi dintre cazurile de cancer sunt "sporadice", însemnând că sunt cauzate de mai mulți factori care țin de comportamentul și de modul de viață al individului, a declarat miercuri, într-o dezbatere, dr. Doina Azoicăi, șefa Departamentului de Oncogenetică de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" din Iași.

„Atât ca și cazuri noi, dar și ca mortalitate, pe primele locuri în România se situează cancerul de sân, cancerul de colon și ovarian. Sunt între primele opt cancere din România. Oncogenetica poate face ceva în sensul prevenirii acestora. Este o boală multifactorială cancerul și cele mai multe cazuri de cancer, două treimi, sunt cancere sporadice, însemnând că la producerea lor există o cumulare de factori care țin de comportament, de modul de viață și în acest sens individul poate să își gestioneze singur riscul de producere a cancerelor sporadice”, a explicat medicul la conferința ''Oncogenetica — medicina viitorului în prezent''.

Potrivit acesteia, o treime dintre cancere sunt „cancere familiale”, pe care individul nu le poate influența, depinzând de predispoziția genetică.

"Din fericire, putem să o identificăm din timp și să o modelăm în așa fel încât suferința lor să fie cât mai îndepărtată și mai posibil de prevenit. În ultimul timp, genetica și oncogenetica au făcut pași importanți. Descoperirile și medicina moleculară din momentul de față ne dau posibilitatea chiar și în România să putem să identificăm, să depistăm din timp aceste persoane care ar prezenta un risc potențial pentru astfel de cancere ereditare. Dacă comportamentul nutrițional poate să crească riscul de cancer ovarian de 1,3 ori, atunci când se asociază riscul ereditar, acea predispoziție familială, riscul de cancer crește de 50 de ori", a adăugat dr. Doina Azoicăi, citata de Agerpres.ro

Ne puteți urmări și pe Google News

Doina Azoicăi a anunțat că în interval de un an, până la 1 martie, 150 de persoane s-au adresat departamentului pe care îl conduce pentru a face teste genetice.

La rândul său, dr. Lucian Negură de la Laboratorul de diagnostic molecular din cadrul Departamentului de Oncogenetică al UMF "Gr. T. Popa" Iași, a susținut că diagnosticul molecular poate să răspundă la o mulțime de întrebări legate de cancer.

El a spus că prețul unui test genetic inițial este de 3.000 de euro și are o durată între 8-12 luni.

"Două treimi din factorii de risc țin de modul nostru de viață. Noi putem investiga doar aceeași o treime de factori de risc care sunt factorii genetici, factorii ereditari. 5-10% dintre cancere sunt monogenice — ereditare, care sunt cauzate de mutații precise la nivelul unor gene de predispoziție cunoscută", a arătat medicul, potrivit căruia în acest tip de cancere intră cele de sân și de ovar, de colon nonpolipozice și polipozele familiale.

Conferința ''Oncogenetica — medicina viitorului în prezent'', care a avut loc la Palatul Parlamentului, este organizată de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România și Departamentul de oncogenetică al Universității de Medicină și Farmacie ''Gr.T. Popa'' Iași.