Evz.ro continuă astăzi dezbaterea lansată cititorilor în urmă cu două săptămâni privind Canada şi în ce măsură poate fi această ţară o destinaţie ideală pentru emigrare. Sunt mituri şi idei preconcepute care însoţesc această destinaţie îndepărtată. Care dintre acestea sunt demontate şi care sunt avertismentele care ar trebui oferite românilor cu gând de a pleca în Canada dezvăluie Hilda Hencz, o româncă emigrată peste Ocean.

Dezbaterea de astăzi face parte din studiul "Destinul imigranţilor canadieni în presa scrisă şi electronică", realizat de Hilda Hencz. Informaţiile prezentate au ca sursă datele din perioada 2004-2006, iar studiul a fost publicat în 2008. Citiţi duminica viitoare despre "Ce ar trebui să ştie viitorii imigranţi atunci când aleg Canada; ordinele profesionale".

Citiţi şi:

• Canada, cel mai bun loc din lume în care să trăieşti?
• Bogaţii şi săracii Canadei. Unde se încadrează emigranţii români?

Ce ştiu candidaţii la emigrare. Sistemul federal de selecţie

Se pune întrebarea: de ce aleg românii să emigreze în Canada? Diplomele de studii superioare dobândite în ţară nu sunt recunoscute, în consecinţă sunt plătiţi cu salarii mai mult decât modeste, deoarece n-au „experienţă canadiană”. Unii rămân toată viaţa cu aceste salarii, în speranţa că măcar copiii lor, urmând şcolile canadiene, vor avea mai mult noroc.

Emigrarea vine odată cu speranţa de realizare a visului canadian. Numai că acest vis se bazează pe informaţii vagi sau incorecte, precum şi pe dezinformare prin omisiune.

Ce ştiu imigranţii înainte de a veni în Canada?

Ei află în primul rând că această ţară are „nevoie disperată” de imigranţi. "Sunt mai multe locuri de muncă decât angajaţi", se plângea Joe Volpe, ministrul Imigraţiei, într-un raport prezentat în 2005 în Camera Comunelor.

Situaţia a fost dezbătută şi pe forumurile comunităţilor de români. „Ursul păcălit de Volpe”, scria un român pe un forum: „Nu ştiu unde vede Volpe acesta locuri de muncă neacoperite, probabil prin ţinuturile alea cu –500, pentru că şomajul atinge în unele zone şi 15%. Şansa de a prinde un job pe cont propriu, fără recomandarea unui alt român este aproape nulă… După ani de zbateri, o să-ţi găseşti propriul drum, trăind cu regretul că n-ai avut şansa să creşti în domeniul în care aveai experienţă şi în care te integrai rapid. Cam acesta e sistemul de recrutare a inteligenţei în Canada”.

Periodic, Ambasada Canadei organiza şedinţe gratuite de informare pentru cetăţenii din Bucureşti, dar şi din provincie (Sibiu, Braşov), în care făcea "propagandă" pentru emigrare.

„Se pare că plasele, ţepele, iluziile merg de minune la români, de aceea se şi dau atâtea anunţuri în presa română cu privire la emigrarea în Canada. Doar dacă sunteţi disperaţi şi nu aveţi nimic de pierdut rămânând în România, doar atunci gândiţi-vă să plecaţi în Canada. Sunt mulţi ingineri, tehnicieni, doctori şi profesori români în Canada care nu s-au realizat profesional şi care trag din greu pentru un salariu mediu. Preţurile la case au crescut în ultimii 4-5 ani, la fel şi chiriile. Dar salariile au rămas aceleaşi”, mărturiseşte un forumist.

Miza imigranţilor români în economia canadiana

Un recrutor canadian a fost întrebat la una dintre aceste întâlniri de promovare a emigraţiei în Canada dacă fenomenul imigrării aduce un profit pecuniar pentru Canada, profit ce rezultă din taxele de emigrare, precum şi din banii pe care imigranţii îi investesc în economie. Recrutorul a negat.

Din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a declinului demografic se estimează o criză a forţei de muncă în următorii ani (2008-2013). Oficialii din Québec promit crearea a 680.000 de noi locuri de muncă, locuri rezultate, mai ales, prin pensionarea generaţiei de baby-boomers, promisiune destul de fantezistă, dacă constatăm că în 2006, spre exemplu, s-au creat doar 3.000 de locuri de muncă în provincie, faţă de 87.000 în Ontario.

Spectrul le manque de main-d’oeuvre a determinat totuşi provincia Québec să scurteze timpul necesar formalităţilor de emigrare (cca. 2 ani, faţă de 3 ani pentru provincia Ontario). Totodată, oraşul Québec a investit în publicitate, printr-un program special de atragere a românilor şi bulgarilor. În acest scop, un oficial canadian s-a deplasat în România şi a subliniat câteva aspcte pozitive privind emigrarea în provincia Québec: costul pentru diverse formalităţi este de 1.500 $, la care se adaugă o sumă de bani pentru a se întreţine timp de 6 luni până la găsirea unei slujbe. Promite candidaţilor condiţii de viaţă superioare faţă de alte provincii (de exemplu, chiria este de doar 500 $, faţă de 1.000 $ în alte provincii), rata şomajului este mai mică decât în Montréal, iar imigranţii sunt ajutaţi să-şi găsească un job.

Diaspora românească, în inginerie şi IT

Majoritatea celor emigraţi în Canada (90%) găsesc de lucru ca ingineri, în IT sau administraţie. Un forumist se arată însă sceptic: „Nu te entuziasma aşa de repede, pentru că sunt exagerări mari din partea politicianului canadian. Québecul este un centru politic şi turistic, nu industrial, deci nu prea se găseşte de lucru; chiar dacă chiriile sunt ceva mai mici, alte preţuri sunt mai mari. Adevărul este că oraşul a reuşit să atragă 5.000 de imigranţi în ultimii 5 ani. În 2004-2005, 51% dintre aceştia aveau pregătire universitară, 19% erau tehnicieni, 8% muncitori calificaţi şi 12% necalificaţi.

Integrarea lor a creat nemulţumiri de ambele părţi. Imigranţii n-au primit joburi corespunzătoare pregătirii din ţara de origine, decât, în general, joburi prost plătite şi mulţi au părăsit oraşul. Angajatorii au fost reticenţi în angajarea lor, invocând diferenţele culturale, de pregătire, precum şi diferenţele de experienţă în muncă şi au cerut autorităţilor să-i selecteze mai eficient ca să poată face faţă iernilor aspre şi să cunoască limba franceză.

De reţinut este faptul că şi în Montréal, situat ceva mai în sud, pe paralela 45, iernile sunt deosebit de aspre şi de lungi. Dintr-un documentar transmis pe Discovery, românii au putut afla despre consecinţele unei furtuni de gheaţă din 1998 de la Montréal, care a afectat milioane de oameni. Deşi a durat mai puţin de o săptămână, oraşul a fost la un pas de colaps: mai funcţiona o singură linie electrică, din cele opt care aliment au oraşul.

Ce mai ştiu cei dornici de a pleca din ţară?

Canada are un sistem federal de selecţie a imigranţilor, pus la punct de către Guvernul canadian. Acest sistem a suferit schimbări de-a lungul anilor, la fel şi durata de procesare a dosarelor. O bună perioadă de timp s-a pus accent pe studii superioare şi performanţe lingvistice. Se acorda un punctaj bazat pe criterii obiective (vârstă, studii, experienţa profesională şi cunoştinţele lingvistice).

Provincia Québec oferea candidaţilor o listă specială cu profesiuni solicitate - „professions en demande au Québec”. Se verifica apoi capacitatea de autonomie financiară şi o garanţie a acestei autonomii (de exemplu, existenţa unei proprietăţi imobiliare). Existau şi alte criterii de selecţie, mai puţin cunoscute, cum ar fi existenţa unei oferte de lucru validate de guvernul provincial.

De un astfel de criteriu privilegiat s-au bucurat stripteuzele din Europa de Est. Între 2001-2004, cam o mie de stripteuze (dintre care 800 românce) au ajuns în Canada ca stewardese, infirmiere şi chiar călugăriţe, graţie aplicării la un controversat program guvernamental destinat meseriilor „cu mare cerere”.

În 2004, a izbucnit un scandal în care a fost implicată şi o româncă. Ministrul Imigraţiei, Judy Sgro, i-a facilitat acesteia, în mod ilegal, prelungirea vizei, pentru că românca lucra în campania electorală a politicianei. În urma acestui scandal, Sgro şi-a dat demisia din funcţie.

Pericolul recrutorilor amatori

Firmele de consultanţă în imigrare sau agenţiile pentru imigrare, atât cele din Canada, cât şi cele din România, au intensificat reclama agresivă în căutare de clientelă. Deşi pare incredibil, până în 2004, oricine din interiorul sau din afara Canadei se putea declara expert sau consultant în imigraţie, în speranţa unui câştig substanţial şi facil.

Începând cu anul 1991 se încearcă eliminarea amatorilor din profesiunea de consultant în imigraţie, un prim pas făcut fiind înfiinţarea Organizaţiei canadiene a consultanţilor profesionişti în imigraţie. În 2003 s-a publicat un raport al Ministerului Cetăţeniei şi Imigraţiei, care conţinea 37 de recomandări pentru exercitarea acestei profesii, iar din 2004, secţiile de imigraţie de la ambasade şi din interiorul Canadei au primit dosare întocmite doar de către membrii Societăţii canadiene a consultanţilor în imigraţie, de către barourile provinciale şi de către Camera notarilor din Québec.

A urmat o perioadă de tranziţie de doi ani pentru atestarea pe post. Acreditarea presupune: experienţă de un an în domeniul imigraţiei, diplomă de studii în domeniul imigraţiei (cu durata de un an),  test de cunoştinţe urmate de teste de engleză şi franceză şi un examen profesional. Prin aceste noi reglementări, ocupaţia de consultant în imigraţie a fost echivalată cu cea de avocat şi inclusă în categoria de personnel professionnel, alături de ingineri, medici şi contabili acreditaţi.

Candidaţii la imigraţie sunt sfătuiţi să se adreseze doar consultanţilor profesionişti sau unui barou canadian şi nu reprezentanţilor sau agenţilor, şi numai pe baza unui contract scris. Informaţiile din presa din România despre imigraţia canadiană au fost sporadice, limitându-se aproape exclusiv la campaniile oficiale de recrutare ale guvernului canadian. Abia cu răspândirea Internetului, după anul 2000, forumurile online pe marginea acestor articole conţin relatări care arată o imagine reală despre viaţa de imigrant în Canada şi spulberă vechile mituri.

Canada, vânzătoare de iluzii

Tot mai mulţi forumişti ai ziarelor româneşti în format electronic recunosc: „Nu merită să emigrezi în Canada. Ţara asta are un sistem extrem de bine pus la punct de inducere în eroare a candidaţilor la emigrare". Un alt forumist scrie:  „Nu imigraţi în Canada! Totul este o abureală cronică. Fiecare provincie are servicii de imigraţie şi fiecare se zbate să atragă imigranţi. Din păcate, Québecul are o politică de imigrare mai coerentă, cu faţă comercială, ca să spun aşa, vânzători de iluzii… Dacă aveţi studii superioare, nu aveţi ce căuta în această ţară”.

„Québecul are de zece ori mai multă nevoie de voi, decât voi de el. Veniţi aici şi plătiţi chirii, ţineţi camerele ocupate ca să aibă proprietarii din ce cumpăra noi case, pe care să le închirieze altor fraieri” – observă un alt forumist. „Înainte de a ajunge aici, e bine să vă gândiţi că viaţa vi s-a terminat după ce părăsiţi ţara”.

În mod cu totul regretabil, aceste forumuri sunt decredibilizate prin intervenţia adesea grosolană, dar derutantă, a unor amatori de glume proaste sau a vânzătorilor de vise, care se simt ameninţaţi în interesele lor: fiecare client le aduce câştiguri de mii de dolari.

Orice dezvăluire pe Internet a unor realităţi descurajante pentru amatorii de emigrare, a unor constatări de tipul „vremea sclavilor negri a trecut. Trăiască sclavia modernă a sclavilor albi cu diplome, care vin singuri să-şi pună capul în jug”, provoacă panică şi reacţii prompte. Cel mai adesea se apelează la minciuni, în speranţa că este imposibil ca viitorii imigranţi să se îndoiască de faptul că în Canada nu este atât de bine după cum au auzit.

Canada pe forumuri, între mit şi realitate

Vânzătorii de vise nu se mulţumesc doar cu reclama de tip turistic, ci depăşesc limitele bunului simţ: „Vancouver, oraş minunat, căutat tot mai mult de milionarii lumii. În 2006, din peste 300.000 de imigranţi, peste 60% au fost cei care au demonstrat că deţin peste un milion de dolari şi doresc să investească în Canada. Cred că acest lucru spune cam ce fel de ţară este Canada”. Alţi vânzători de vise sufocă forumurile cu afirmaţii de genul: „Eu am doi ani de Canada şi am un salariu de 100.000 $ pe an, ca şi amicii mei români şi care nu sunt puţini la număr”; sau „eu şi soţul m eu suntem în America de 4 ani; în acest timp, din câştigul realizat de amândoi, am cumpărat două apartamente şi o casă. E ceva, nu? Nu se poate spune că nu se câştigă. Cine lucrează şi pune osul la lucru se realizează. Îmi pare rău, poate contrazic pe cineva, dar realitatea asta e!”.

Vânzătorii de vise încearcă discreditarea celor care vor să distrugă visul canadian, numindu-i rataţi, frustraţi, indivizi cărora nu le place munca şi care sunt mânaţi de ură, invidie, defetism şi dau sfaturi ridicole: „De ce au plecat ei în Canada ...? Mai bine zis, de ce au rămas acolo şi continuă s-o împroaşte cu noroi? Este ţara aia vinovată pentru nereuşita lor sau pur şi simplu le lipsesc calităţile necesare supravieţuirii şi reuşitei?”.

Condamnarea victimelor visului canadian poate lua şi forme manipulatorii: fie se insistă pe valorilor societăţii canadiene, valori proprii democraţiilor occidentale (toleranţă, interzicerea prin lege a discriminării de orice fel, acordarea de ajutoare sociale), referiri la PIB-ul Canadei: „nivelul de trai este mai sus ca în alte ţări europene”, fie se insistă pe mitul păgubos al reuşitei pe bază de merit, pe egalitatea totală de şanse: „dacă dovedeşte că are ceva valoare, urcă repede” sau „cu hotărâre şi ambiţie, în foarte scurt timp ai realizări pe care în România nu le vei avea nici într-o viaţă de muncă cinstită”; „trebuie să dovedeşti că poţi face ceva”. Un alt forumist afirmă că este inginer electronist; se află de doi ani în Canada şi lucrează în meserie, câştigând 50.000 $/an, ceea ce îl va determina să-şi cumpere casă. Un alt forumist îl atenţionează: „Alo, domnu’, treziţi-vă!”.

Multe dintre comentariile de pe forumuri sunt postate de agenţii de recrutare, determinaţi să vândă un vis canadian pentru câştigurile proprii.

Cum arată, cu adevărat, viaţa românilor din Canada şi de ce aleg această ţară pentru a emigra?