Din cuprinsul articolului
Ceaușescu renunță la „clauza națiunii celei mai favorizate”. În 1988, Nicolae Ceaușescu ia o decizie dură. După 13 ani de tratament preferențial economic din partea SUA, în februarie 1988, dictatorul renunță!
Tratatamentul preferențial însemnase că România avea acces la tehnologie de ultimă generație, la credite cu dobânzi atractive și termeni rezonabili de rambursare. Singura condiție pusă de americani era ca țara beneficiară să acorde drept de liberă circulație propriilor cetățeni.
Dar oare ce l-a determinat pe Ceaușescu să ia această decizie păguboasă? Rambursarea datoriei externe apăsa greu pe economia României care era „pe avarie”. Alesese să renunțe la ceva ce l-ar fi ajutat în loc să revizuiască un aspect dur al politicii sale.
Dictatorul era un jucător de șah lipsit de talent
Ceaușescu avea o pasiune pentru șah dar juca prost. Prima oară fusese ridiculizat în închisoare când a cerut să joace la masă chiar contra campionului absolut de pe palierul celulelor. Evident, a luat bătaie imediat, însă a rămas cu o ură față de acel ilegalist pe viață.
În politică, dictatorul muta prost ca la șah. Adică prefera să elimine o piesă nesemnificativă pentru adversar deși descoperea pozițiile sale cheie. Clauza națiunii celei mai favorizate fusese o performanță absolută în 1975. 13 ani mai târziu, însă, liderul de la București a ales să renunțe la ea. Nu-i mai era de folos. Mai important era orgoliul lui.
Ceaușescu era criticat pentru încălcarea drepturilor omului
După 1983, tot mai mulți români fugeau din țară. Pașapoartele se procurau greu. Evident, se rețineau la circa de Miliție din zona de competență. Aproape că se limitaseră la 0 pașapoartele pentru Austria sau Germania Federală sau Iugoslavia. Clisura Dunării era o poartă de scăpare a „frontieriștilor”. Dar mulți au pierit încercând să fie liberi. Granița cu Ungaria era militarizată „patriotic”. Adică să nu ne invadeze tovarășii unguri.
Realitatea era că românii fugeau la „inamic” forțând frontiera. Grănicerii erau în subordinea MApN iar combaterea trecerii frontierei se făcea prin foc asupra celor ce fugeau de „cuceririlii” socialiste atât de prezentate în presa de stat. Washingtonul oferise clauza când Ceaușescu era prieten al Occidentului. Acum, americanii voiau să condiționeze prelungirea ei de anumite schimbări interne în România comunistă.
Ceaușescu face ca în bancul „cu elefantul”
Bancul este unul sec și circula în comunism. Se spune că la Radio Erevan întreba cineva: „Este adevărată că în măcelăriile sovietice, dacă pui cinci ruble, cumperi un elefant? Stimate ascultător, este adevărat dar carnea de elefant provoacă indigestie! Dacă mai pui încă cinci ruble cumperi un pui de găină”
Ceaușescu știa că americanii îi vor retrage clauza fiindcă existau semnale de la spionii pe care-i avea în SUA. Știa și că va fi notificat oficial de către ambasadorul american de la București. A decis, evident, să renunțe el primul la ea. Ca de obicei, pe 25 februarie 1988, a informat CPex asupra deciziei sale. Ceaușescu spune că știa de la ambasadorul american că România avea câtev lucruri de îndeplinit. Evident, ca și în discuțiile cu Gorbaciov, Ceaușescu susținea că el deja făcuse ce i se cerea. Ca să nu fie slab în fața CPex, dictatorul spune că americanii au probleme economice. Trimisese o scrisoare Administrației Reagan în care invoca principiul reciprocității economice.
Anunțul oficial se face la 26 februarie 1988
Nicolae Ceaușescu a anunțat oficial Washingtonul asupra deciziei de renunțare la 26 februarie 1988. În 1988, deja el nu mai avea de gând să împrumute un cent de nicăieri. În plus, considera că avea tehnologie câtă trebuia. Se baza pe statele africane, asiatice și sud-americane pentru exporturi chiar și barter.
Evident, știa că va pierde, dar a ales să facă primul pas din orgoliu. Nu voia în ruptul capului să lase românii să părăsească „raiul socialist” pentru „iadul capitalist”.
