De 1 Decembrie, televiziunile dau adunarea în faţa micului ecran
- Adam Popescu
- 30 noiembrie 2010, 18:57
Posturile de mare audienţă le-au pregătit telespectatorilor, de Ziua Naţională, mai multe programe speciale.
De Ziua Naţională a României, televiziunile şi-au propus să-l ţină pe român acasă, în faţa televizorului, oferindu-i un program bogat în emisiuni, filme şi documentare.
Ca în fiecare an, TVR respectă tradiţia transmisiunii paradei militare şi a slujbei de Te Deum oficializată la Alba Iulia, în timp ce la Antena 1, Dan Negru pregăteşte o ediţie specială a show-ului cu blonde. Pentru Pro TV, ziua de 1 Decembrie este şi ziua aniversară, unde vedetele postului sărbătoresc 15 ani de emisie printr-o ediţie specială "Happy Hour" şi "Dansez pentru tine".
Lansările televiziunilor nu se opresc aici, toată luna decembrie, posturile româneşti îşi vor surprinde publicul cu ediţii speciale şi noi emisiuni.
Tradiţie şi monden la TVR
Pentru Televiziunea Română, lansările de noi producţii au început din timp, când Mircea Radu a dat startul emisiunii "În-Trecerea anilor", start ce a adunat o audienţă de peste 800.000 de telespectatori. Pentru 1 Decembrie, TVR a pregătit câteva ediţii speciale ale emisiunilor deja cunoscute, dar şi un show muzical nou.
De la ora 13.00, românii o pot vedea pe Herta Müller, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, scriitoarea fiind invitata Eugeniei Vodă la "Profesioniştii". Programul va continua cu ediţia specială a emisiunii "Ne vedem la TVR… de 1 Decembrie" (ora 14.20), unde, timp de patru ore, Marina Almăşan Socaciu îi va sărbători pe românii care au obţinut performanţe în competiţii internaţionale.
Printre cei prezenţi în studio vor fi Paula Seling şi Ovi, campioana mondială la bârnă Ana Porgras, trupa Millenium, campionul mondial la haltere Valeriu Calancea, actorul Bogdan Stanoevici, Adrian Daminescu, grupul Allegretto, maestrul cofetar Adriana Ibrean şi Eduard Leaţă, câştigător al concursului internaţional de chitară clasică de la Belgrad. De la ora 18.30, TVR 1 a programat difuzarea documentarului "Cavalerii cerului", regizat de Nicholas Dimăcescu, ce prezintă confruntări dramatice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Gianina Corondan şi Ovi vor fi cei care vor încheia ziua cu "Eurofan", show ce aduce în faţa telespectatorilor toate piesele înscrise în Selecţia Naţională Eurovision 2011.
MUZICĂ. Gianina Corondan va prezenta, alături de Ovi, emisiunea "Eurofan"
ANTENA 1
50 de blonde vs Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gică Hagi
Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi vor sărbători Ziua Naţională a românilor alături de Dan Negru şi de cele 50 de blonde, în platoul emisiunii "Te pui cu blondele". Show-ul va fi transmis începând cu ora 20.30, şi le va oferi telespectatorilor o sumedenie de "picanterii": Ilie Năstase nu se va feri să răspundă întrebărilor curioase ale blondelor, în timp ce Nadia Comăneci va povesti despre mâncarea tradiţională românească pe care o găteşte soţului ei. Programul va fi completat de o ediţie specială a matinalului "Neatza" şi de "Acces direct".
RECORD. Dan Negru se pregăteşte de cel de-al zecelea Revelion
Tot mâine, Antena 1 va lansa şi campania "Împreună dăm viaţă poveştilor", coordonată de Carmen Avraam, ce va cuprinde o serie de reportaje despre oameni excepţionali, susţinute de 17 vedete ale postului. "Vrem să captăm atenţia românilor: printre noi trăiesc oameni extraordinari. Le-am luat tot ce au avut ei de dat şi i-am lăsat ai nimănui. O nedreptate pe care trebuie să o reparăm", spune Carmen Avram.
Programul special de la Antena 1 din luna decembrie va continua cu premiera filmului "Frumoasa şi Bestia", urmată de finala reality-show-ului "Marele câştigător" (16 decembrie), unde se va stabili cine este concurentul care va pleca acasă cu 25.000 de euro.
În prima şi a doua zi de Crăciun, Mihaela Rădulescu va reveni pe micul ecran cu două ediţii speciale ale emisiunii "Crăciun în familie", iar la trecerea dintre ani, Dan Negru se înscrie cu cea de-a zecea petrecere de Revelion.
CRĂCIUN ÎN FAMILIE. Emisiune moderată de Mihaela Rădulescu FOTO: ARHIVA EVZ
OBIECTIV
La propria sa aniversare, Pro TV alege să-i omagieze pe românii care au avut succes atât în ţară, cât şi peste hotare. Emisiunile favorite ale publicului nu vor lipsi din programul de Sărbători
După 15 ani de emisie, la Pro TV a venit vremea "Marii Urniri Naţionale", şi pentru asta, vedetele postului îi îndeamnă pe telespectatori să spună "România Da". Prin această campanie, Ştirile Pro TV aduc în prim-plan poveşti impresionante ale românilor care îndeplinesc sarcini cu pricepere şi dăruire, şi pun o parte din suflet în slujba lucrului bine făcut. Raliu cu Dacia 1300
Încă de dimineaţă, de la ora 10.00, Cătălin Măruţă vine cu o ediţie specială a emisiunii "Happy Hour", în care îi va lua la cercetat pe o parte dintre românii care au cucerit vara aceasta piaţa internaţională, dar şi pe cei care au succes în România.
În platou vor fi invitaţi artişti precum DJ Sava şi Raluka, Edward Maya, Akcent şi Inna. Viorica şi Ioniţă de la Clejani şi Nicolae Furdui Iancu, cei care fac parte din categoria "nicăieri nu-i mai bine ca acasă", vor fi provocaţi de la un raliu cu Dacia 1300. În platoul emisiunii nu va lipsi Miss Mioriţa, o defilare de frumuseţe românească.
"Harry Potter şi Ordinul Phoenix" pătrunde şi el în casele românilor de 1 Decembrie, începând cu ora 11.00.
De la ora 17.30, "Dansez pentru tine" reuneşte, într-o ediţie specială, cele zece sezoane desfăşurate de-a lungul a cinci ani de emisie. Peste 50 de perechi vor încinge ringul de dans, şi vor povesti cum s-a schimbat viaţa lor după acest concurs. Seara va fi încheiată de finala concursului de dans, unde perechile Adela Popescu-Lica Alexandru şi Octavian Strunilă-Ella Dumitru se vor bate în paşi de dans, pe ritm de freestyle, improvizaţie şi, la alegere, cel mai bun dans al lor. Show-ul va fi presărat cu momente speciale: Beatrice Rancea va dansa tangou, Mihai Petre şi Wilmark se vor duela în dans latino, iar echipa din spatele camerelor de filmat vor face un dans vesel în scop caritabil.
DANS. Ştefan Bănică şi Iulia Vântur, în două ediţii speciale "Dansez..."
PRIMA TV
O săptămână în lumea Disney
Prima TV le-a pregătit telespectatorilor şapte seri de poveste, în cadrul programului "Disney magic week". Începând cu 20 decembrie, în fiecare seară, de la ora 19.30, atât cei mici, cât şi cei mari vor putea savura momente magice din atmosfera Crăciunului.
Filmul care va da startul este "Glob de Crăciun", fiind urmat de "Magia zăpezii" şi "Sărbători în cătuşe". "Fiica lui Moş Crăciun" vine abia joi, când Mary Class este nevoită să-i ţină locul tatălui său, atunci când acesta se îmbolnăveşte.
În seara de ajun, se primeşte "Darul de Crăciun", iar a doua zi, desenul animat "Fantasia" pătrunde în casele oamenilor. Cel care încheie săptămâna de basm este "Echipa de căţei", unde cinci pui de Golden Retrevier pornesc într-o aventură hazlie.