Daum, „protejatul” președintelui Burleanu

Daum, „protejatul” președintelui Burleanu

Naționala României are șanse destul de mici de a mai prinde macar barajul pentru Mondialul din Rusia, iar după ultimele patru partide din preliminarii, „tricolorii” nu au marcat niciun gol.

Cu toate acestea, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat, ieri, că selecționerul Christoph Daum (foto) se poate baza pe întregul său sprijin. „Am făcut contract cu Daum pe doi ani de zile, cu obiectiv calificarea. În momentul de față se bucură de susținerea noastră pentru a-și duce la îndeplinire mandatul pe care-l are. Am văzut că nimic nu e bine, indiferent ce face FRF. Dacă am adus un antrenor, de ce nu l-am adus pe celălalt, dacă selecționez un jucător, de ce nu-l selecționezi pe celălalt. Se pare că trăim întrun clocot plin de venin. Nu voi intra în acest specific românesc de a schimba antrenorii după câteva etape”, a declarat Răzvan Burleanu într-o conferință de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News