Datorii istorice la căldură

Datorii istorice la căldură

RADET vrea să adune restanţele de 22 de milioane de lei, apelând la "recuperatori". Oricum, caloriferele se vor încălzi în două săptămâni.

Bucureştenii au restanţe istorice la întreţinere: aproximativ 22 de milioane de lei. RADET vrea recuperarea datoriilor, însă şeful instituţiei nu mai trage speranţă că acest lucru se va întâmpla.

Societatea civilă susţine că restanţele ar trebui să fie preluate de bugetul de stat, în timp ce un ONG promite să îi facă pe bucureşteni să-şi bage mâna în buzunar, cu frumosul sau cu forţa.

Oricare ar fi rezultatul, căldura nu se scumpeşte, cel puţin până după alegeri. Cât despre răcoarea adusă de toamnă în apartamentele bucureştenilor, aceasta va fi potolită abia după 10 octombrie. Deocamdată, caloriferele au intrat în probe. Recuperarea, prin telefon sau prin tribunal Potrivit directorului Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET), Virgil Ramba, în Bucureşti, din 11.000 de blocuri, aproximativ 180 au datorii de 22 de milioane de lei. „Sunt datorii istorice şi e posibil să ajungem să nu le recuperăm niciodată“, spune Ramba. Directorul a stabilit totuşi o întrevedere cu o organizaţie neguvernamentală, „Urban şi Asociaţii“, care colectează deja restanţele pentru CET Braşov şi CET Craiova.

Bogdan Bălan, reprezentantul organizaţiei cu care şefii RADET s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute, spune că există două căi de a-i face pe bucureşteni să-şi plătească restanţele: de bună voie sau obligaţi de justiţie. „Există calea amiabilă, în care discutăm cu ei la telefon, negociem şi le explicăm că ar fi mai bine să plătească suma restantă decât să ajungă în justiţie şi să plătească dublu.

Există însă şi restanţierii cu câte 10.000-20.000 de lei, pe care nu ai cum să-i determini să plă- tească şi atunci trebuie acţionaţi în judecată. Dacă pierd, li se confiscă bunurile, în general maşinile. Dacă datoria e foarte mare, li se scoate apartamentul la vânzare“, a explicat consilierul juridic al „Urban şi Asociaţii“.

Potrivit lui Bălan, un astfel de proces de recuperare durează trei luni, dacă nu se prelungeşte din lipsă de procedură.

Colectare „cu tupeu“ Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii asociaţiilor de Proprietari HABITAT, consideră că datoriile „istorice“ ale bucureştenilor provin dintr-o perioadă în care RADET a funcţionat „haotic“, iar recuperarea, acum, a acestor restanţe se face „cu tupeu“. „Până în 2006 nu s-au făcut investiţii în sistemul de termoficare. Datoriile provin dintr-o perioadă în care RADET funcţiona haotic. S-a vândul produsul (gigacaloria - n.r.) subevaluat pentru a face protecţie socială. Eu nu aş mai avea tupeu să vin şi să cer banii pe o perioadă în care nu se contoriza. Aceste datorii ar trebui preluate de bugetul de stat“, crede Mihai Mereuţă.

Dacă preşedintele RADET dă asigurări că preţul gigacaloriei nu se va mări, Mereuţă este de părere că acesta va creşte de două ori în luna ianuarie. „Dacă nu se va scumpi până la sfârşitul anului, atunci vor fi două etape de scumpire în ianuarie“, afirmă preşedintele HABITAT.

Lăsând la o parte datornicii istorici, cei proaspeţi sunt proprietarii sau chiriaş ii cu bani, dar fără timp.

În blocul de garsoniere administrat de Mihaela Dincescu, din 86 de locuinţe, 30% sunt restanţieri. „Culmea, pensionarii sunt la zi cu plata întreţinerii. Tinerii însă, care au şi servicii bune, îşi plătesc întreţinerea o dată pe an. Am doi în bloc cu câte 10 şi 15 milioane (lei vechi - n.r.) restanţă. Am hotărât să introducem penalizări de 0,2% pe zi!“, spune administratorul blocului din sectorul 2.

PROGNOZĂ

Scăpăm de frig după 10 octombrie RADET va relua furnizarea căldurii în Capitală între 10 şi 15 octombrie. Potrivit Hotărârii de Guvern 425/1994, acest lucru este posibil numai atunci când temperatura de afară coboară sub 10 grade Celsius, cel puţin trei zile consecutiv. Deocamdată se fac probe la instalaţia de furnizare a agentului termic. De anul acesta, angajaţii RADET ar putea efectua lucrări de intervenţie la instalaţiile interioare ale locuinţelor. Prevederea e inclusă într-un proiect de hotărâre care va fi discutat azi, la Primăria Capitalei. Manopera, fără TVA, costă între 6 şi 160 de lei. Înlocuirea unei legături la aparatele electrocasnice sau corpuri de încălzire va costa de la 11,81 la 25,62 lei, iar schimbarea unui robinet - de la 6,17 lei la 28,07 lei. Cel mai mare tarif va fi perceput pentru înlocuirea unei căzi de baie - 163,50 lei. Virgil Ramba susţine că astfel ar putea fi combătute practicile adoptate de mulţi dintre administratorii care lucrează fără contracte şi uneori cu preţuri mai ridicate.

Ne puteți urmări și pe Google News