Evenimentul Zilei > Politica > Data alegerilor, bătută în cuie
Data alegerilor, bătută în cuie

Data alegerilor, bătută în cuie

Executivul a aprobat în şedinţa de astăzi un set de hotărâri pentru organizarea la 1 iunie a primului tur al alegerilor locale.

"În stabilirea acestei date s-a ţinut seama de data susţinerii alegerilor locale din 2004, care a fost 6 iunie, şi în acest fel am dorit să respectăm mandatul de 4 ani", a declarat Tăriceanu.

"În cee ce priveşte programul calendaristic, depunderea candidaturilor se face cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor, iar campania electorală va începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor", a mai precizat premierul.

În ziua de votare, urnele vor fi deschise începând cu ora 07:00 şi se vor închide la orele 21:00.

"Pentru organizarea alegerilor locale, suma prevzută este de 66 milioane RON", a adăugat Tăriceanu.

Săptămâna trecută, Executivul a hotărât ca alegerile locale din acest an să se desfăşoare pe 1 şi 15 iunie.
           
Informaţia a fost confirmată atunci de ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, vicepreşedinte PNL, care a precizat că s-a a decis în şedinţă ca primul tur al alegerilor locale să fie organizat la 1 iunie, iar al doilea tur de scrutin, la 15 iunie.
           
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru, a declarat ulterior că organizarea primului tur al alegerilor locale la 1 iunie reprezintă o decizie politică a Executivului, actul normativ de aplicare a deciziei urmând să fie promovat în şedinţa din această săptămână.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: