Darren Cahill, noi mărturisiri despre Simona Halep: „Era cel mai mare dușman al ei”
- Antonia Hendrik
- 28 martie 2023, 22:57
Darren Cahill, unul dintre cei mai importanți antrenori de tenis din lume, a făcut noi mărturisiri despre Simona Halep. Australianul care în prezent lucrează pentru italianul Jannik Sinner a făcut o nouă declarație despre marea campioană.
Australianul Darren Cahill (57 de ani), antrenorul care a lucrat mult timp cu Simona Halep (31 de ani), a făcut o declarație surprinzătoare la adresa campioanei noastre, care e suspendată pentru dopaj.
„Cu Simona Halep am trăit cel mai bun moment al carierei mele și am avut cea mai mare bucurie. Este o persoană extraordinară. Uneori, ea însăși era cel mai mare dușman al ei. La acea vreme, Simona Halep avea o presiune mare pe umeri, deoarece țara ei, România, se aștepta să o vadă numărul 1”, a declarat Cahill într-un interviu recent.
Darren Cahill a ajutat-o pe Simona Halep să-și îndeplinească visul
Cu Darren Cahill alături, Simona Halpe a ajuns numărul 1 în lume, în octombrie 2017, iar în 2018 a câștigat primul ei Grand Slam, la Roland-Garros. Darren Cahill s-a despărțit de Simona Halep în septembrie 2021, angajându-l pe Patrick Mouratoglou.
De asemenea, Cahill „bagă mâna în foc” pentru Simona Halep după ce a fost suspendată provizoriu pentru dopaj: „Chiar dacă nu mai lucrez cu Simona Halep, vreau să vorbesc răspicat despre persoana pe care o cunosc și despre sportivul cu care am lucrat timp de 6 ani.
În primul rând, și cel mai important, NU există nicio șansă ca Simona să ia o substanță interzisă în mod intenționat. Niciuna. Zero. Este un sportiv care se stresa legat de orice îi era prescris de către un medic (ceea ce se întâmpla rar) sau despre orice supliment pe care-l lua sau pe care lua în calcul să-l consume, a povestit fostul antrenor.
Simona Halep cere să se verifice si de trei ori un medicament
Şi continuă: „Simona spunea mereu «Te rog, verifică asta de două sau de trei ori pentru a fi siguri că este legal. Dacă nu ești sigur, nu îl iau».Ambii credem în programul de testare al Agenției Internaționale de Integritate și mereu discutam despre numărul de dăți în care a fost testată, atât în turnee, cât și în afara lor.
A făcut-o fără să se plângă, fiind sigură că și alți atleți erau testați la fel de des. Era important pentru ea să concureze împotriva unor sportivi era important pentru ea”, a scris Darren Cahill pe social media atunci când Simona Halep a primi înștiințarea că a picat testul anti-doping, potrivit prosport.ro.