Politica
Daniel Dăianu: România nu intră în Schengen din cauza corupției mare
- Larisa Bernaschi
- 3 aprilie 2015, 17:23
Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, a declarat că unul dintre motivele pentru care România nu intră în Spațiul Schengen este cauzat de „marea corupție”, dar și de instituțiile slabe.
"Avem instituţii foarte slabe, cheltuieli publice ineficiente, sectorul public este furnizor de rente (...) Corupţia mare şi instituţii slabe îngreunează intrarea în Schengen, oricât, sigur, ne pare rău, miniştrii noştri fac eforturi, premierul, preşedintele încearcă să convingă (...), a afirmat, vineri, Dăianu, la o dezbatere pe marginea lucrării sale "Marele impas în Europa, citat de Agerpres.ro
El a spus că programele cu instituţiile financiare internaţionale nu asigură surmontarea decalajelor economice şi a apreciat că este necesară o atitudine a UE care să apere ordinea şi securitatea în Europa.
"Importanţa alianţelor strategice în Uniune a devenit mare, şi teritorial, dar şi ca diversitate. Cu cine suntem noi aliaţi strategic în Uniune, în afară, sigur, avem parteneriatul cu SUA. Este necesară o atitudine a Uniunii care să apere ordinea şi securitatea în Europa, protejarea frontierelor (...)", a arătat Dăianu.
La rândul său, Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European, a spus că, în momentul de faţă, pe fondul unei securităţi "deteriorate", se impune întărirea democraţiei, "fără derogări" de la aceasta.
"Avem o securitate deteriorată, avem încă încă criza internă pe care nu am depăşit-o. Am avut problema Greciei, care a izbucnit cu câţiva ani în urmă şi era problema fundamentală, astăzi continuăm să avem problema Greciei, dar avem şi Ucraina pe cap. Se impune depăşirea crizei, întărirea democraţiei. Adică, aici, nu mai putem să acceptăm derogări de la democraţie", a subliniat Paşcu.
Recomandările noastre