Daniel Bărbulescu l-a turnat pe Darius Vâlcov: „Mi-a spus să deschid seiful şi să distrug ambalajele, respectiv pungi de plastic şi de hârtie în care se aflau banii”

Daniel Bărbulescu l-a turnat pe Darius Vâlcov: „Mi-a spus să deschid seiful şi să distrug ambalajele, respectiv pungi de plastic şi de hârtie în care se aflau banii”

Deputatul Daniel Bărbulescu (PSD), prietenul senatorului Darius Vâlcov (PSD), a dat o declarație de martor la DNA în care arată că fostul ministru de Finanțe i-a spus să deschidă seiful din locuința sa și să distrugă mai multe documente și bani.

Complicele lui Darius Vâlcov, afaceristul Lucian Petruț Șușală care, la data de 24 martie 2015, cu prilejul audierii, a descris întregul mecanism infracţional, din care reiese implicarea directă şi coordonarea activităţii infracţionale de către senatorul PSD. În acest sens, Șușală a făcut referiri la sumele de bani primite de la Vâlcov şi depunerea acestora într-un seif aflat în locuinţa deputatul PSD Daniel Bărbulescu și Andrei Bărbulescu. De asemenea, Șușală a recunoscut realitatea convorbirilor purtate în mediul ambiental cu ceilalți complici din dosar, discuții din care reiese activitatea infracţională a lui Vâlcov.

Prietenia cu Daniel Bărbulescu

Daniel Bărbulescu este prieten cu Darius Vâlcov, parlamentarul fiind cel în casa căruia anchetatorii au găsit seiful în care se aflau mai multe bunuri materiale, între care sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei, trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei. Daniel-Ionuţ Bărbulescu este deputat din 2008, fiind membru în Comisia juridică. Deputatul PSD are din 2005 un cabinet de avocat, în Slatina.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce spune DNA

 

În acelaşi sens, senatorului PSD i-a solicitat lui Daniel Bărbulescu să distrugă ambalajele, pungile de plastic şi de hârtie în care se aflau sumele de bani ce proveneau din infracţiunea care face obiectul cercetării, precum şi alte documente ce conţineau înscrisuri olografe ale inculpatului cu privire la date calendaristice şi sume de bani.

 

Declarația lui deputatului PSD

 

Daniel Bărbulescu: „Mi-a spus să îl deschid şi să distrug ambalajele, respectiv pungi de plastic şi de hârtie în care se aflau banii şi eventualele documente, respectiv nişte plicuri rupte pe care se afla un scris de mână - date calendaristice şi sume de bani. M-am conformat solicitării lui Vâlcov Darius Bogdan şi cu această ocazie am văzut că în seif se aflau sume de bani”.

 

Potrivit procurorilor DNA, gravitatea faptelor săvârșite, modul și circumstanțele de comitere a acestora, conduc la concluzia că privarea de libertate a lui Darius Vâlcov este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În acelaşi context al distrugerii urmelor infracţiunilor, inculpatul, având cunoştinţă de un control al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, solicitat de Direcţia Naţională Anticorupţie, l-a asigurat pe inculpatul Lucian Șușală că va face intervenţii pe lângă şeful echipei de control, în sensul influenţării rezultatului acestuia,” DNA.

Acuzațiile DNA

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, reţinut ieri pentru 24 de ore de procurorii anticorupţie, va fi prezentat astăzi, la ora 13.00, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.  Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie au dispus miercuri punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Darius Vâlcov, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Senatorii au încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a lui Vâlcov, hotărârea fiind adoptată cu 97 de voturi pentru, 48 împotrivă şi cinci voturi fiind anulate.