In sfarsit, zeii tiparnici s-au indurat inca o data de Mircea Eliade si au ingaduit incheierea seriei de corespondenta, care se adauga triumfator suitei memorialistice, jurnalelor si volumelor de convorbiri, incercuind, de acuma perfect, eul confesiv al celei mai tenace energii autoformative din literatura noastra.
Neobosit luptator editorial, istoric literar de o fidelitate profesionala exemplara, profesorul Mircea Handoca - dupa ce ne-a dat trei volume de scrisori expediate de Eliade („Europa, Asia, America”, Humanitas 1999-2004) - a reunit in cinci tomuri (Minerva - 1993, 1999, 2003, Criterion publishing - 2006, 2007) vreo o mie cinci sute de epistole de la cateva sute de emitatori - universitari, academicieni, savanti, literati si ziaristi, prieteni, rude, admiratori si editori, dar si de la iubite infocate, aliati prudenti, fosti detinuti, binefacatori si viitori inamici, de la Bucuresti, Cluj si Brasov, la Calcutta, Paris, New York, Roma, Bombay, Chicago, Berlin, Bruxelles sau Honolulu, oameni de toate calibrele, varstele, religiile si politicile, de la fanaticul adolescent acneic, legionarul septuagenar si amanta nostalgica, pana la specialistul sorbonard, kabalisti, indianisti, ocultisti, hispanisti, actrite, studenti, medievisti, comparatisti, metafizicieni...
Paradox: devastator ca efervescenta, capacitate iradianta si forta creatoare, om de initiativa iute si organizare fara fisura, dar si ca om-punte, ferment sociocultural, pedagogic si institutional ori ca „vanator de oameni” la modul eminescian, Eliade apare nu o data mai complex si mai impresionant din sarabanda corespondentilor decat din chiar substanta propriilor epistole. Daca acolo dominau staiful academic, fervorile informative, detaliile tehnice, subtilitatile persuasive si relatiile camaraderesti, dincoace evantaiul este infinit mai larg, ametitor aproape.
In acest ultim volum - „Mircea Eliade si corespondentii sai” (Editura Criterion Publishing) -, de pilda, cat de palpitant ii apare enorma disponibilitate daca vom corela fie si numai cateva episoade epistolare delicios de antinomice, precum sfaturile „parintesti” pe care i le da Ionel Teodoreanu junelui prozator din 1928 cu admiratia recunoscatoare a lui Matei Calinescu din 1974-’75, declaratiile patetice din 1932 ale Soranei Topa („ti-as trimite tot mirosul de iarba cosita proaspat... il simti? Intinde mana matale ocrotitoare si struneste acest copil beat de viata din afara lui. Uite mana, arata-mi jocul tau...”) cu picantele detalii etno-geo-politice in context iudeo-american ale lui Brutus Coste din 1950 (plus fondurile Malaxa via generalul Radescu si asteptarile financiare ale unui Cioran, de pilda), ori disculparea lui Eliade de asa-zisul sau antisemitism, din corespondenta cu Seymour Cain („dupa cat te cunosc, nu pot sa mi te imaginez ca antisemit, pentru ca aceasta orientare este contrara cu tot ce esti si gandesti”) si Burton Fleming din anii dosarului „Toladot”, dar si mult dupa aceea („nimic nu poate zdruncina dragostea noastra pentru tine, al carui suflet si caracter le cunoastem”) - cu torentele savuros-vitaliste, usor narcisiace, ale lui Petru Comarnescu, vibratia patriotica a lui Virgil Ierunca, substantialul lot epistolar Stig Wikander („caderea Anei Pauker bineinteles ca a bucurat pe toata lumea”, „Un oumo finito a fost prima carte italiana pe care a citit-o fascinat liceanul care eram” etc.) ori indureratele scrisori ultimative ale lui N.S. Dasgupta, bietul parinte ale carui generozitate si ospitalitate fusesera crunt inselate de impetuosul valah incarcat de energie tantrica („esti un mare maestru in arta disimularii”).
Cartea abunda in informatii importante deopotriva pentru bibliografia subiectului, ca si, in general, pentru istoria exilului romanesc. De exemplu, nu e de neglijat afirmatia lui Virgil Ierunca din 1972, cum ca „Monica Lovinescu a tradus toate piesele lui Marin Sorescu, respinse la Gallimard”, si ca „poemele lui Blaga, traduse de mine, zac si acum la Gallimard din cauza lui Alain Bosquet, care intre timp publica la N.R.F. un grup de poeti compromisi moral si fara prea mult talent”.
