Acum doi ani am avut onoarea să prefaţez o nouă ediţie (apărută în seria de Opere de la Editura Limes) a mustosului volum de evocări "Rotonda plopilor aprinşi", de Valeriu Anania, numele de scriitor şi "haiduc" al ÎPS Bartolomeu, mitropolitul Clujului.
La puţină vreme după aceea, am avut plăcerea de-a sălăşlui câteva zile în acel urdiniş de bărbăţie duhovnicească şi rânduială ortodoxă care este Mănăstirea Nicula. Acolo, într-o seară de taclale literare, „înaltul“ Anania a extras cu grijă şi taină dintr-un dulap metalic o legătură de foi, manuscrisul memoriilor sale. Încheiate în timpul stagiului din SUA, în 1974, ele au fost depozitate acolo într-un seif de doamna Patricia Pâslaru şi aduse în ţară în 2001 de episcopul Vasile Fluieraş, urmând a fi tipărite, spunea autorul, numai după moartea sa.
Lucrul mi s-a părut nepotrivit şi am cârtit în consecinţă. În ce mă priveşte, întotdeauna am fost de partea celor care-şi publică amintirile în timpul vieţii, precum, să zicem, Eugen Lovinescu sau Mircea Zaciu, tocmai pentru a putea răspunde atacurilor celor traşi prin aqua forte, a-şi înfrunta martorii, a se disculpa, contextualiza ş.a.m.d. Când ai un destin care te poartă din adolescenţa Frăţiilor de Cruce până în vecinătatea Patriarhului Justinian Marina şi la parohia din Detroit, trecând prin beciurile de tortură din Rahova, lagărul de la Tg.-Jiu, subteranele Ministerului de Interne, hrubele Jilavei şi Aiudului, fiind hărţuit toată viaţa nu doar în arcanele ierarhiilor ecleziale, ci şi de lumea literară obişnuită să diabolizeze patriotismul, identificându-l exclusiv cu legionarismul şi colaboraţionismul -, e nu doar limpede, ci şi imperios necesar să te aperi cu cartea pe masa prezentului, nu sub cifrul posterităţii.
Nu ştiu cât va fi contat mica mea revoltă de atunci, fapt este că Valeriu Anania îşi publică „Memoriile“ la Polirom (volumul de 700 de pagini a fost lansat cu succes la Târgul Gaudeamus), deopotrivă document sufletesc şi eveniment literar, biografie exemplară şi reconstituire istorică aproape romanescă (mai cu seamă în capitolele ardent dedicate manifestaţiilor şi grevei studenţeşti din Clujul lui mai-iunie 1946). Nu ezit deloc şi aşez memoriile lui Valeriu Anania, ca forţă narativă, strălucire stilistică şi aluviune umană, alături de „Jurnalul fericirii“ lui Nicolae Steinhardt, „Închisoarea noastră cea de toate zilele“, de Ion Ioanid, şi „Jurnalul“ lui Mihail Sebastian. Aici, pe acest raft le este locul, împreună cu mărturiile unor Alice Voinescu, Adriana Georgescu, Ion Gavrilă Ogoranu, Lena Constante.
Cinci sunt zonele fierbinţi ale cărţii.
Întâi, atracţia firească a băieţanului de 15 ani către Frăţiile de Cruce, care îmbibau cu mister conspirativ, participare la destinul naţional şi solidaritate virilă ispitele anarhice ale unui temperament sangvin, hiperactiv şi ultraresponsabil. Făcut, adică, în egală măsură pentru meditaţie şi pentru exercitarea din plin a puterii. „Sentimentul libertăţii nu m-a părăsit niciodată în viaţă. Odată cu intrarea în adolescenţă, fugeam din internat, nu refuzam perspectiva unui chef la o cârciumă, gustam aventura erotică, îmi permiteam lecturi abuzive, scriam poezii străjereşti, obţineam premii şi burse de la duşmanii Gărzii de Fier“. Urmează studenţia viforoasă, la Teologie şi Medicină, cu năvalnicele mişcări studenţeşti din vara lui 1946, despre care istoricul Petre Ţurlea a scris o carte prefaţată chiar de Valeriu Anania, participant, organizator, purtător de cuvânt, negociator cu autorităţile de atunci. Peste un deceniu (se salvează „de justesse“ în 1948-’49, de la arestare-închisoare) avea să fie condamnat la 25 de ani, din care a executat şase (1958-1964) în ceea ce constituie al treilea volet al cărţii, capitolele detenţiei fiind de o forţă percutantă unică în peisajul livresc al temei, la noi.
În sfârşit, capitolul Justinian Marina şi cea de-a doua jumătate a cărţii, anii americani, vor interesa din plin nu doar lumea bisericească, dar şi curiozitatea laică, prin jungla intereselor, cabalelor, a lucrăturilor la două capete, între presiunile politice şi dibăcia eclezială, printre invidii, delaţiuni, comploturi, încercări de racolare şi lovituri de palat, prin etalarea dihoniei structurale a exilului românesc şi amestecul (dizolvant, coagulant, frontal sau pieziş, după caz şi interese) al serviciilor speciale în tot ce mişcă româneşte afară.
Un document excepţional.
Recomandările noastre
