SUV-ul românesc Dacia Duster este unul dintre cele şapte modele finaliste ale competiţiei „Maşina anului” în Europa, ediţia 2011.

COTY, organizaţia independentă europeană care decernează anual distincţia „Car of the year”, a publicat, în această dimineaţă, lista scurtă cu autoturismele rămase în cărţi pentru „Maşina anului”, scrie ediţia online a revistei „Autocar”.

Modelul câştigător va fi anunţat pe 29 noiembrie.

Dacia Duster a fost selectată, în luna iulie, în „lotul lărgit” de 35 de modele eligibile pentru ediţia din acest an.

Pentru trofeul „Car of the year” – Maşina anului se vor luptă autoturisme lansate în ultimele 12 luni pe cel puţin cinci pieţe naţionale europene, care au atins sau au preconizate vânzări de minim 5.000 de unităţi.

Pentru prima oară în istoria competiţiei, un model fabricat de Dacia a intrat în lupta pentru trofeu. Tot o premieră a fost apariţia pe lista cu nominalizări a unui autoturism electric – Nissan Leaf.

Modelul subcompact Volkswagen Polo (a cincea generaţie) s-a impus la ediţia precedentă a întrecerii „Maşina anului” în Europa. Printre cei mai recenţi câştigători se numără Opel Insignia, Fiat 500, Ford S-Max, Renault Clio şi Toyota Prius.
Lista finalistelor,
„Maşina anului” în Europa (2011)

Alfa Romeo Giulietta
Citroen C3
Dacia Duster
Ford C-Max
Nissan Leaf
Opel Meriva
Volvo S60

CITIŢI ŞI:

  • Dacia, Logan şi Volkswagen, cele mai de succes branduri auto în România
  • Dacia îşi măreşte gama 4×4 în decembrie
  • DRIVE-TEST EVZ: Duster a trecut proba de anduranţă