Dacă nu se întoarce în genunchi la Liviu Dragnea, Gabriela Firea va fi executată în numele Partidului
- Ion Cristoiu
- 10 septembrie 2018, 21:00
După cum au putut vedea telespectatorii, interviului de două ore dat de Liviu Dragnea lui Răzvan Dumitrescu la Antena 3 duminică, seara, i-a urmat un dialog al moderatorului cu subsemnatul despre confruntarea din PSD, care a debutat în chip inevitabil cu analiza poziției lui Liviu Dragnea. Ca o concluzie la interviu, Răzvan Dumitrescu susținea că e începutul Războiului. Eu însă, polemizînd cordial cu Răzvan Dumitrescu, am declarat chiar din primele secvențe ale dezbaterii, că e finalul Războiului.
Gabriela Firea n-are scăpare: Sau se întoarce în genunchi la Liviu Dragnea sau va fi exclusă din PSD dacă va continua atacurile. Duminică seara, în emisiune, n-am găsit loc pentru o precizare necesară.
Prezența mea în finalul emisiunii de trei ore realizate de Răzvan Dumitrescu la Antena 3 n-a fost programată special pentru a comenta interviul luat lui Liviu Dragnea. Altfel spus, Răzvan Dumitrescu nu m-a invitat în emisiune știind că va beneficia de o lovitură de presă - ieșirea din tăcere a președintelui PSD - ci cu mult înainte de anunțul lui Liviu Dragnea că acceptă să vină la un interviu. E o precizare importantă atît pentru mine (nu vreau să las impresia unui comentator specializat în războaiele din PSD), cît și pentru deslușirea reacțiilor lui Liviu Dragnea la atacurile succesive ale Gabrielei Firea. Timp de o săptămînă, Gabriela Firea n-a contenit să-l atace pe Liviu Dragnea, într-o succesiune ce părea supusă principiului Nici o zi fără Liviu Dragnea prăjit în tigaie fără ulei! În tot acest timp Liviu Dragnea a tăcut. Nici ceilalți lideri ai PSD, chiar și cei care aparțin Haremului politic conjunctural al lui Liviu Dragnea, nu s-au grăbit să reacționeze. N-a fost semnul – cum se iluzionează Gabriela Firea – al unei solidarități tăcute cu poziția ei, ci rezultatul unui ordin dat de Liviu Dragnea: Pe Gabriela Firea o vom sugruma luînd-o în brațe!
De remarcat în sprijinul tezei noastre leit-motivul așa-ziselor reacții la campania susținută de Gabriela Firea: Astfel de lucruri se discută în interiorul partidului. Sloganul a fost asumat și de liderii PSD considerați adversari ai lui Liviu Dragnea.
Dincolo de absurditatea acestei pretenții, care identifică PSD cu o Grupare mafiotă, în care controversele se rezolvă în interior și secret, pistolul, cînd PSD, ca partid de guvernămînt, nu poate aborda cu ușile închise problemele de viață internă, devenite probleme ale întregii țări, reacția celor considerați drept adversari ai lui Liviu Dragnea dă seamă de eșecul de proporții al acțiunii declanșate de Gabriela Firea. Contrar presei dușmane a lui Liviu Dragnea, care funcționează sub mirajul Vrabia mălai visează, războiul deschis de Gabriela Firea nu aparține unui plan (presa plătită de Liviu Dragnea delirează invocînd o Operațiune menită a reînvia UNPR). El își are temeiul strict în campania subterană dusă de Liviu Dragnea împotriva Gabrielei Firea sub semnul suspiciunii dramatice a președintelui PSD față de orice lider PSD care ar părea că vrea să-l concureze în spațiul public. Așa cum se vede din relația Liviu Dragnea- Viorica Dăncilă, idealul de lider PSD pentru Liviu Dragnea e ”Proasta cu ștampilă constituțională”.
Sînt convins că în campania dusă de presă în chestiunea Viorica Dăncilă - Proasta lui Dragnea și-a vîrît coada și Liviu Dragnea, interesat ca premierul României să nu-l mai poată concura în spațiul public așa cum s-a întîmplat cu Sorin Grindeanu și Mihai Tudose. Cine-și poate imagina o rebeliune a Vioricăi Dăncilă împotriva lui Liviu Dragnea în condițiile în care premierul nu merge la toaletă fără a-l suna pe președintele PSD și a-i cere aprobarea? Poate o rebeliune aprobată în prealabil de Liviu Dragnea! Știind asta, toți liderii PSD mai acătării – de la Olguța Vasilescu pînă la Mihai Fifor – se dau de ceasul morții să nu iasă în față mai tare decît Liviu Dragnea. Membrele CPEx de pe vremuri se străduiau din răsputeri să pară mai zălude decît Tovarășa. Membrii CExN al PSD se zbat să pară mai șterși, mai proști, mai neisprăviți decît Liviu Dragnea. Gabriela Firea n-a înțeles acest adevăr. Sedusă de sondajele de opinie care o dădeau înaintea lui Liviu Dragnea ea a crezut că e suficient de puternică în partid și în țară încît să nu se mai gudure pe lîngă Liviu Dragnea. A pornit un război pe față cu Liviu Dragnea.
Ar fi fost de așteptat ca Liviu Dragnea, după o săptămînă de tăcere, să ia în serios declarațiile Gabrielei Firea și să le abordeze pe larg în interviul de la Antena 3. Liviu Dragnea n-a făcut-o. S-a mulțumit să răspundă observațiilor lansate de Gabriela Firea în spațiul public apelînd la bătrîna diversiune stalinistă: Cine critică Partidul, felul în care acesta guvernează se situează automat de partea dușmanului de clasă. N-are importanță dacă aceste critici sînt corecte sau nu. PSD e asemenea Partidului Bolșevic din anii Terorii staliniste: Asediat din toate părțile. Rezistența la Asediu depinde crucial de prezența în fruntea Partidului a Tătucului. În cazul Partidului Bolșevic, Stalin. În cazul PSD, Liviu Dragnea. Cine-l critică pe Liviu Dragnea ajută automat, conștient sau nu, dușmanul care asediază Partidul. Prin urmare, cine-l critică pe Liviu Dragnea devine automat complicele Statului Paralel, al lui Klaus Iohannis, al lui Soros, al Opoziției, al Multinaționalelor, al Puterilor imperialiste. Și cu asta basta! Cel care a îndrăznit să critice? La plutonul de execuție al camarazilor de partid cu el. Și pune Mări doamne! de o ședință de înfierare în care tovarășii îl fac harcea - parcea pe îndrăzneț, cer cu toții, indignați revoluționar, lichidarea șarpelui crescut la sînul Tovarășului, în timp ce Tovarășul, țanțoș în prezidiu, arborează un aer depărtat de atmosfera din sale, de nici nu-ți vine să crezi că el a pus la cale totul. Așa cum am arătat și în intervenția mea de la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, Liviu Dragnea a apelat în interviu la un truc aplicat cu brio în cazul Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și alți revoltați din PSD. El nu vrea ca Gabriela Firea să fie sancționată. Dar el, lider democrat, nu se poate opune dacă alți lideri PSD vor cere și vor impune sancționarea Gabrielei Firea. Nu de alta, dar Gabriela Firea a greșit față de Partid ( obligatoriu partid cu p mare!) și cînd e vorba de Partid, Tovarășul nu-și poate permite concesii. Scenariul e limpede.
Așa cum a procedat în cazul Sorin Grindeanu și Mihai Tudose prin folosirea Gabrielei Firea pe post de vîrf de lance, în cazul Gabrielei Firea, Liviu Dragnea va apela la unii dintre liderii PSD cu o imagine de independenți pentru a cere sancționarea rebelei. Desigur, mai devreme și mai tîrziu, dacă noua unealtă va fi suspectată că face parte dintr-un complot anti Dragnea, ea va fi executată. Evident cu ajutorul unei alte unelte, lesne de găsit în PSD, partid în care lupta internă se desfășoară după regulile luptelor din cadrul Camarilelor de regi absoluți. Autocratul, deși stîrnește ura, e întîmpinat zilnic cu surîsuri slugarnice. Purtătorii surîsurilor țin la spate pumnalul pregătit a-l înfige în Autocrat, dar și în ceilalți membri ai Camarilei, care pot fi concurenți.
Acesta e scenariul pe care l-a schițat interviul dat de Liviu Dragnea la Antena 3, duminică, 9 septembrie 2018, seara. Asta dacă nu cumva, Gabriela Firea se întoarce în genunchi la Liviu Dragnea. Atunci rebela va fi iertată, dacă nu chiar ajutată să-și rezolve problemele cu Guvernul condus de Liviu Dragnea prin intermediul hologramei sale în carne și oase Viorica Dăncilă. Nu de alta, dar pentru un Șef precum Liviu Dragnea, iertarea dă mai mari satisfacții decît pedepsirea Păcătosului. E clipa în care orice Șef se crede Mîntuitorul scutit de calvarul Crucii!