Cursuri despre rromi pentru profesori şi educatori

Cursuri despre rromi pentru profesori şi educatori

Profesorii şi educatorii şcolilor care au şi elevi de etnie rromă vor participa la un curs de formare continuă, intitulat “Originea rromilor – teorii, legende, fapte".

Cursurile se adresează directorilor de şcoli, profesorilor de limba rromani, mediatorilor şi asistenţilor educaţionali, cât şi educatorilor de grupe bilingve. Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru" din Bacău este iniţiatoarea acestor cursuri care se vor desfăşura la Şcoala cu clasele I-VII “Domniţa Maria" din Bacău.

Proiectul urmăreşte promovarea dialogului şi a cooperării multiculturare, cât şi dezvoltarea principiiilor şi valorilor democratice. Cursul porneşte de la premisa că educaţia reprezintă cheia problemelor cu care se confruntă etnia rromă în România.

Ne puteți urmări și pe Google News