Curățenie de iarnă la FCSB. Becali își scoate jucătorii la mezat

Curățenie de iarnă la FCSB. Becali își scoate jucătorii la mezat

După ce s-a despărțit de patru jucători, Gigi Becali, finanțatorul FCSB vrea să mai scape de încă cinci. Este vorba despre Diogo Salomao, Thierry Moutinho, Claudiu Belu, Cristi Manea și Adi Popa.

Latifuntiadul din Pipera a fost foarte categoric: „Oricine-i convinge poate să-i ia. Sunt jucători pe care poate să-i ia oricine. Le-am zis: Băi, băieți, care îi convingeți, pe Salomao, Moutinho, Belu, Manea și Popa, puteți să-i luați. Eu nu întăresc pe nimeni. Poate să-i ia oricine.

Cine îi convinge să-i ia. Îi convinge Clinceni-ul, să-i ia ei, îi conving cei de la Voluntari, îi ia ei. Chiar azi a venit și cineva de la Chindia. Dacă-i convingeți, puteți să-i luați”, a anunțat Gigi Becali, potrivit digisport.ro.

Roș-albaștrii s-au despărțit oficial de Bozhidar Chorbadzhiyski, Juvhel Tsoumou și Ioan Hora. În urmă cu ceva timp, de la formația lui Bogdan Vintilă și-a reziliat contractul și polonezul Lukasz Gikiewicz.

Spre finalul anului trecut, Becali a făcut o listă cu 14 jucători de care urma să se despartă FCSB, așa cum Digi Sport v-a anunțat încă din luna noiembrie a anului trecut. În total, lotul pe care Bogdan Vintilă l-a avut la dispoziție în acest sezon număra 30 de fotbaliști.

Din acea listă, Becali le-a promis deja lui Lucian Filip și Harlem Gnohere că-i va păstra la echipă, dacă aceștia vor să rămână. În ceea ce-l privește pe Mihai Pintilii, Becali a anunțat deja că se va retrage și sunt slabe șanse să mai joace până în vară. Pe lângă Filip și Gnohere, Momcilovic ar putea fi și el salvat, dacă se va prezenta bine în cantonamentul din Marbella și va evolua ca fundaș central.

Acum, Gigi Becali mai rămâne să se despartă și de al zecelea jucător, Alexandru Stan, din lista inițială.

Ne puteți urmări și pe Google News