CURAJUL LUI IOHANNIS S-A PIERDUT PE DRUM. Scrisoarea Președintelui privind convocarea unui referendum pare o umbră a promisiunilor războinice făcute în ultimele două zile. Țara de DINCOLO DE FACEBOOK de Dan Andronic.

CURAJUL LUI IOHANNIS S-A PIERDUT PE DRUM. Scrisoarea Președintelui privind convocarea unui referendum pare o umbră a promisiunilor războinice făcute în ultimele două zile. Țara de DINCOLO DE FACEBOOK de Dan Andronic.

Klaus Iohannis a anunțat declanșarea unui referendum pe tema continuării luptei împotriva corupției. O temă care salvează PSD-ALDE din încurcătura în care intraseră singuri, o temă cu care toată lumea este de a acord. Pentru că aici nuanțele contează. Cum s-a schimbat viziunea prezidențială în câteva ore, nimeni nu poate știi cu adevărat. Noi putem doar căuta explicații.

Ieri seară, la România TV remarcam că mișcările din ultimele două zile ale președintelui Iohannis au pus PSD într-o stare de defensivă permanentă. Klaus Iohannis preluase inițiaitva jocului politic, iar Liviu Dragnea și ai săi nu reușeau să găsească un ritm asemănător. Zecile mii de oameni care au ieșit în București păreau un fundament suficient de puternic pentru consolidarea unei mase critice împotriva Parlamentului, respectiv a Alianței PSD-ALDE. Klaus Iohannis devenea un președinte interesant într-o perioadă cu o opoziție politică firavă.

Conferința de presă în care a anunțat inițiativa de a organiza un referendum venea în aceeași logică. Inclusiv controversa legată de faptul că nu se poate organiza o asemenea consultare pe tema grațierii sau a modificărilor ce trebuie aduse Codului Penal. Chiar și eu am picat în această plasă, am întrebat în stânga și în dreapta, am citit Constituția, Legea 3/2000, vedeam că nu poate pune o întrebare legată de această tema, fiind o problemă legislativă. În același timp aflam cum declanșarea unui referendum de către Președinte nu poate fi cenzurată de Parlament sau Curtea Constituțională, un decret prezidențial neputând fi atacat pe motive de constituționalitate, iar parlamentul având un rol consultativ. Deci nu mă miram dacă de la Cotroceni venea un prouiect de referendum în care întrebarea să fie: Sunteți de acord cu grațierea corupților? 

Deja arăta a strategie politică, chiar dacă forța limitele din punct de vedere legal și constituțional, dar Iohannis devenea liderul unei Opoziții care se manifesta în stradă, nu în Parlament. Care își exprima voința la referendum, nu în sala de vot. PSD și ALDE l-ar fi suspendat? Nu cred, pierdea la scor un meci important. 

Asta se întâmpla ieri seară. Azi noapte a murit Dan Adamescu, unul din miliardarii importanți ai României, patronul ziarului "România liberă", condamnat la 4 ani de închisoare pentru corupție, care avea peste 60 de ani, ispășise o treime din pedeapsă, era grav bolnav și era în comă indusă din decembrie. Acestuia instanța îi respinsese eliberarea condiționată, la cererea DNA, care a considerat că Adamescu a stat prea mult în spital și prea puțin în pușcărie. A stat puțin în pușcărie pentru că a contractat o infecție bacteriană puternică, care l-a trimis la spital și de acolo în mormânt. Un eveniment care punea într-o lumină nouă dezbaterile legate de condițiile din penitenciarele românești. Așteptam să văd reacția președintelui Klaus Iohannis.

Ea a venit. Ca o rachetă care explodează la 15 secunde de la lansare. Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat, marţi, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice, potrivit unui comunicat de presă. Citind, te întrebi ce-i asta? Vreo nouă capcană prezidențială? Sau Cotroceniul s-a speriat că poate fi tras la răspundere dacă declanșează un referendum pe o temă neconstituțională? Pare mai plauzibilă a doua variantă. Atunci ce rost mai are toată zbaterea. M-am întrebat dacă Iohannis nu mută într-o altă zonă. A pus în scrisoare două teme vagi, ca să aibă parte de o respingere a demersului, mutând discuția din nou în curtea alianței PSD-ALDE. Numai că reacția lui Tăriceanu și Dragnea va fi aceeași: nu se vor opune inițiativei prezidențiale. Poate chiar o vor îmbrățișa. Toată lumea este de acord cu combaterea corupției, nu-i așa?

Klaus Iohannis trebuie să se întoarcă la starea inițială, cea care l-a trimis la Guvern și l-a făcut să meargă în fruntea manifestanților. Trebuie să profite de indignarea oamenilor dacă vrea să construiască o bază pentru un al doilea mandat prezidențial. Poate că sună cinic, dar jocul politic la cel mai înalt nivel este cinic! Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis trebuie să arate că este Președintele Poporului din Stradă. Chiar cu riscul de a fi acuzat că încalcă Constituția. Mai bine să fie suspendat pentru că a chemat poporul la consultare pe tema grațierii, decât să dea înapoi!