Formaţia României a fost umilită, ieri, la Amsterdam, de puternica echipă a Olandei.
Fără titularii Victor Hănescu, Adrian Ungur, Victor Crivoi şi Horia Tecău, care au boicotat echipa de Cupa Davis, dar cu un căpitan nejucător (Ciprian Porumb) impus de federaţie şi cu multe nume noi în lot, naţionala masculină de tenis a României suferă teribil în duelul cu Olanda, din turul II al Grupei I din zona Euro-Africană.
După primele meciuri de simplu, de ieri, scorul confruntării este 2-0 pentru batavi. Andrei Dăescu a fost mai curajos
Primul care a intrat în sală a fost Petru-Alexandru Luncanu (22 de ani, locul 437 ATP). S-a comportat precum mielul la tăiere, pierzând în trei seturi în faţa lui Thomas Schoorel (22 de ani, locul 123 ATP). A fost un duel al stângacilor în care românul a fost stângaci şi la figurat. Uriaşul batav de 2,03 metri a servit ca la carte, iar Luncanu doar a încasat.
A urmat la "ghilotină" Andrei Dăescu (24 de ani, locul 685 ATP). Mult mai curajos, bucureşteanul care studiază în America, practicând tenisul în paralel cu şcoala, a fost mai arţăgos, dar, spre deosebire de Luncanu, n-a izbutit să producă niciun break. L-a avut în faţă pe Robin Haase (25 de ani, locul 53 ATP).
În "sferturile" Grupei Mondiale a Cupei Davis s-au disputat ieri primele jocuri. Până la închiderea ediţiei, rezultatele erau următoarele: Franţa - SUA 1-1, Spania - Austria 2-0, Cehia - Serbia 1-0 şi Argentina - Croaţia 0-0. CUPA DAVIS
Olanda - România 2-0
IERI Thomas Schoorel - Petru Luncanu 6-1, 6-3, 6-3 Robin Haase - Andrei Dăescu 6-3, 6-3, 6-4
ASTĂZI (ora 16.00, TVR 2) Jean-Julien Rojer / Igor Sijsling - Andrei Dăescu / Florin Mergea
MÂINE (ora 14.00, TVR 2)Robin Haase - Petru Luncanu Thomas Schoorel - Andrei Dăescu