Cum se poate mântui un muribund chiar și în ultimele clipe. Nu are legătură cu lumânarea aprinsă

Cum se poate mântui un muribund chiar și în ultimele clipe. Nu are legătură cu lumânarea aprinsă

Părintele Pimen Vlad spune că nu lumânarea aprinsă îl poate ajuta cel mai mult pe un muribund să găsească drumul către Dumnezeu. Ci un alt lucru la fel de simplu de realizat.

Mântuirea, la o spovedanie distanță

Omul bisericii a explicat care este cea mai rapidă cale către Rai, chiar dacă este vorba despre un muribund. ”Poți să îi aprinzi o mie de lumânări, pe front mor atâția fără lumânare. Nu contează asta. Problema e când omul nu e spovedit. Dacă omul nu s-a spovedit cu ani de zile înainte de moarte, greu îl mai poți ajuta.

lumânare

lumânare / sursa foto: dreamstime.com

Nu contează ce viață a avut înainte poate să răpească Raiul în ultima clipă, dacă se spovedește, cu rugăciunile bisericii și milosteniile rudelor. Așa poate fi scos din Iad” a spus Pimen Vlad.

După moarte vine cu adevărat bucuria

Părintele a continuat argumentația. ”Moartea face parte din viața noastră. Părintele meu diacon, îmi spunea: știi cum e cu moartea asta? Închizi ochii și îi deschizi și te bucuri când deschizi ochii că abia atunci îți dai seama care e viața reală. Când te-ai trezit în viața de după ce e aici pe pământ și poți să zbori, nu te mai ține nimic, vezi că nu mai există distanță.

Toate devin ușoare și frumoase. Și te întrebi cum am stat eu în vasul ăsta de lut atâția ani și cât e de frumos aici. Și atâta ce ne legăm de materia asta ca să nu vedem ce frumos e acolo, că acolo ne trezim în viața reală„, a mai spus călugărul.

Pe pământ este doar o trecere

Omul bisericii a spus că e important dacă facem bine sau rău pe pământ. ”Nouă ni se pare că aici e totul, aici e de fapt o trecere. Iar dacă ai murit făcând ce ai putut tu cum ai știut mai bine, atunci vei ajunge în Rai. Dacă ai murit făcând rău atunci vei ajunge în Iad”, a încheiat acesta.

9
1