Am aflat ce bijuterii purtau femeile romanilor din Dacia Romană. Acum vom afla ce suterfugii foloseau femeile din Roma, în vremea împăratului Traian, pentru a fi mai frumaose și... mai înalte. Vă spunem doar atât: perucile erau la ordinea zilei.

„O zi în Roma Antică,  secrete și curiozități” este un volum proaspăt ieșit de la tipar, la Editura Corint. O descriere fascinantă a vieții din ce amai cunsocută cetate a Antichității. Autorul, jurnalistul Alberto Angela, a pornit de la propriile curiozități despre viața în Roma Antică și a recreat o lume fascinantă.

Iată un fragment din care aflăm cum se coafau femeile din Roma. Cum se în frumusețau.

„Coafuri faraonice

Deodată, sclava preferată de domina bate din palme. Machieuza iese din cameră, iar în locul ei intră două fetișcane. Ele urmează să se ocupe de părul stăpânei. Una din ele, coafeza, scoate dintr-un dulăpior trei peruci, pe care le pune pe masă. Au nuanțe diferite: blond, roșcat și negru. Nu trebuie să ne surprindă faptul că în epoca romană existau deja peruci. Ba chiar trebuie spus că sunt foarte la modă în rândul femeilor. Sunt confecționate din păr uman: cele blonde provin din Germania, cele negre din țările orientale, inclusive din India. Constituie o marfă de lux, pentru care probabil că s-au plătit taxe vamale serioase.

Domina alege peruca roșcată, pe care urmează s-o poarte la banchetul din seara aceasta. Sarcina sclavei pentru următoarele ore va fi s-o aranjeze și s-o aducă în stare perfectă pentru petrecere. O îndatorire dificil de îndeplinit, din moment ce aceasta este pur și simplu impunătoare, încărcată cu bucle ce trebuie rearanjate în timp util.

În epoca asupra căreia ne-am aplecat, cea a împăratului Traian, coafurile ating dimensiuni faraonice. Unele sunt atât de impunătoare și ascuțite, încât amintesc de tiara papală.

Peste zi însă, domina nu va purta perucă, ci își va expune propria podoabă capilară, care trebuie pieptănată și aranjată. Este motivul pentru care a fost chemată și a doua fetișcană, responsabilă cu pieptănatul. Aceasta poartă cu sine o întreagă panoplie de piepteni din fildeș, agrafe, panglici și periuțe. Va avea mult de muncă, căci va trebui să încrețească întreaga podoabă capilară a stăpânei, în realitate doar ușor ondulată. Pentru această operație va folosi o tehnică practicată și în epoca modernă. I-a cerut unui sclav să aducă în încăpere un mic vas cu jăratic, de care se va folosi ca să încălzească două bare de fier prinse între ele (calamistra), cu ajutorul cărora va încreți șuviță cu șuviță părul. Trebuie spus că, în epoca lui Traian, moda coafurilor feminine a atins o complexitate impresionantă, rod al unei evoluții graduale.

Încercați acum să vă imaginați o situație similară în moda contemporană: coafurile se schimbă în funcție de perioadă, iar cea care lansează noua tendință într-ale coafurilor este adesea chiar prima doamnă, respectiv soția împăratului, sau celelalte femei din familia acestuia. Următorul pas este Acela că, observând statuile acestor femei ale momentului plasate în locurile publice sau efigiile lor pe monede, exponentele sexului frumos din întregul imperiu caută să le imite. Una peste alta, marii „stiliști” ai lumii romane sunt chiar femeile de la curte. Astfel, odată cu petrecerea diferitelor dinastii la putere, se nasc pieptănături din ce în ce mai complexe. De exemplu, Octavia, sora lui Augustus, a lansat „pieptănătura Octavia”: părul ondulat în zona tâmplelor și un mic ciuf pe frunte, de unde o meșă împletită pleca asemenea unei „creste” către vârful capului, sfârșind la ceafă într-un coc (și acesta alcătuit tot din șuvițe rulate).

Coafurile matroanelor sunt foarte complexe: cocul format din șuvițe rulate și „creasta” care pleacă de deasupra frunții sunt create cu ajutorul meșelor importate, confecționate din păr natural. Cele care lansează noile tendințe în modă sunt soțiile împăraților

Coafurile matroanelor sunt foarte complexe: cocul format din șuvițe rulate și „creasta” care pleacă de deasupra frunții sunt create cu ajutorul meșelor importate, confecționate din păr natural. Cele care lansează noile tendințe în modă sunt soțiile împăraților. Desene de Luca Tarlazzi

Dacă această coafură vi se pare cumva prea complexă, luați aminte la ce se întâmplă mai târziu, pe vremea lui Nero și, în special, sub dinastia Flavia (Vespasian, Titus și Domițian). Apare uzanța de încadrare a feței cu adevărate jerbe de cârlionți. După care încep exagerările. Cum părul natural nu mai era suficient pentru o pieptănăturiă în ton cu moda, se recurgea la meșe așezate unele peste altele în trepte, precum rândurile de scaune dintr-un cinematograf. Meșele stratificate atingeau uneori o asemenea înălțime, încât păreau adevărate fântâni arteziene „cârlionțate”. Erau coafuri oarecum grotești, asemănătoare celor renascentiste sau baroce, care se terminau, invariabil, cu nelipsitul coc de șuvițe rulate. Este ușor să ne imaginăm, prin urmare, truda îndelungată și migăloasă din spatele acestor pieptănături, depusă de sclavele responsabile cu pieptănatul – așa-numitele ornatrices. Ceva asemănător, dacă vreți, muncii depuse de un cofetar la prepararea unui tort de nuntă…

Se pare că toate aceste podoabe capilare monumentale erau promovate de femeile mici de statură, cu scopul de a-și mări propria vizibilitate. Și, așa cum vom vedea mai târziu, femeile nu erau prea înalte…

În epoca pe care ne-am propus s-o descriem, coafurile matroanelor romane înstărite ating apogeul evoluției lor, cu forme și înălțimi neverosimile, creând pe creștet un soi de evantai vertical din păr, care se întinde de la o ureche la cealaltă, sfârșind cu o pereche de cârlionți eleganți, asemenea unor cercei. Unele femei arată mai curând ca și cum ar avea un spătar de scaun pe cap, în timp ce altele au o coafură atât de impozantă și de ascuțită, încât amintesc de acoperământul de ceremonii al papei – tiara. Responsabilă pentru această nouă tendință a modei este Plotina, soția lui Traian. Este și motivul pentru care pieptănătura respectivă s-a numit „alla Plotina”.

Ne oprim aici. Însă e bine de știut că aceasta este doar una dintre numeroasele etape din evoluția pieptănăturii femeilor romane: generație după generație, vor apărea apoi pieptănături faimoase, precum cele tip pepene-galben, țestoasă, coif etc.

Și o ultimă curiozitate. Femeilor romane le place, evident, și să-și vopsească părul, mixturi special preparate permițându-le să apară în public când blonde, când roșcate. Pentru părul negru-tăciune se amestecă untură de oaie cu antimoniu. Există, desigur, și nuanțe de bleu sau portocaliu, însă acestea sunt folosite îndeosebi de prostituate și de femeile cu moralitate îndoielnică… Se știe însă că, folosite pe termen lung, vopselele ajung să deterioreze părul. Acesta este motivul pentru care în Roma antică se folosesc pe scară largă perucile colorate, fapt care permite abordarea unor pieptănături și nuanțe de păr diferite, de pe o zi pe alta.