Demisionarii din PSD vor depune azi la Tribunalul Bucureşti cererea de înregistrare a noii formaţiuni politice, Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR).
Preşedintele partidului va fi Marian Sârbu, fostul ministru al muncii, dar egal în rang îi va fi Cristian Diaconescu. Acesta va ocupa poziţia de preşedinte de onoare al UNPR. Iniţiatorul acestui proiect, ministrul apărării Gabriel Oprea, va fi preşedintele executiv.
Generalul Neculai Onţanu, primarul sectorului 2 al Capitalei, se va ocupa de organizarea partidului de pe poziţia de secretar general. Un loc în structura de conducere a viitorului partid îi va reveni şi generalului Anghel Iordănescu. Până la organizarea congresului însă conducerea va fi interimară.
Chiar dacă funcţia fostului ministru de externe Cristian Diaconescu va fi de preşedinte de onoare, poziţia sa în ierarhia partidului nu este una onorifică. El va avea atribuţii executive şi va avea acelaşi rang ca şi preşedintele partidului. Prin titulatura de preşedinte de onoare se vrea ca imaginea lui Cristian Diaconescu să fie o contrapondere pentru poziţia deţinută de Ion Iliescu în PSD.
Lobby la socialiştii europeni
Noul partid înfiinţat de demisionarii din PSD intenţionează să se afilieze la Internaţionala Socialistă şi la Partidul Socialiştilor Europeni (PES).
De această chestiune se ocupă deja Cristian Diaconescu, care s-a aflat miercuri şi joi la Bruxelles. El a avut întâlniri de tatonări cu lideri ai socialiştilor europeni pentru a le prezenta planurile noii formaţiuni politice. Prin relaţiile sale cu liderii PES, Diaconescu a încercat să obţină girul acestora. Afilierea la PES este însă un proces de durată, iar socialiştii europeni aşteaptă întâi să vadă ce forţă electorală va avea UNPR.
Liderii PES ezită deoarece sunt prinşi la mijloc cu această solicitare. În urmă cu o săptămână tot la Bruxelles, s-a deplasat şi preşedintele PSD Vic tor Ponta. Acesta le-a cerut ca noul partid format din „migratori” şi „trădători” de la PSD să nu fie recunoscut.
Lansarea de 1 Mai
Lansarea noului partid va avea loc abia pe 1 mai, o dată simbolică pentru orice formaţiune de stânga, deoarece atunci se săbătoreşte Ziua Muncii. Locul ales este tot simbolic: Câmpia Libertăţii de lângă Blaj.
Azi, la Tribunalul Bucureşti, vor fi prezenţi doar avocaţii formaţiunii care vor depune cererea de înregistrare şi toate documentele aferente, inclusiv tabele cu cele 120.000 de semnături strânse din judeţe.
Din punct de vedere doctrinar, UNPR va fi un partid de centru- stânga. Sloganul va fi „Progresul României - interesul naţional”. Partidul alternativă la PSD va activa tot sub culoarea roşie, dar va fi un roşu aprins, susţin fondatorii. Stema va fi un scut care va avea încrustat un vultur cu o o cruce în cioc.