Cum poți pregăti acasă cel mai suculent burger cu vită și ou. Economisește câțiva zeci de lei și te bucuri de un gust incredibil

Cum poți pregăti acasă cel mai suculent burger cu vită și ou. Economisește câțiva zeci de lei și te bucuri de un gust incredibilBurger. Sursa foto: Pixabay

În multe restaurante din Capitală, prețul unui burger cu carne de vită ajunge la aproape 80 de lei, iar nota de plată crește rapid dacă alegi și o băutură răcoritoare. La final, un prânz aparent simplu poate depăși cu ușurință 100 de lei. Pentru tot mai mulți clienți, acest cost nu mai este justificat de un preparat considerat, până nu demult, accesibil. Deși pare dificil de pregătit acasă, rețeta unui burger cu vită și ou este, în realitate, una simplă.

Burger de vită cu ou. Trucuri pentru începători

Mulți evită să îl pregătească din teama că vor nu obține carnea suculentă sau chifla perfectă, în timp ce alții cred că au nevoie de ustensile speciale sau de ingrediente scumpe. În practică, lucrurile sunt mult mai ușoare.

Un burger reușit pornește de la câteva ingrediente de bază, atent alese, iar carnea de vită de calitate joacă un rol esențial în obținerea gustului final.

Ingredientele necesare pentru această rețetă sunt următoarele:

  • 2 chifle proaspete, moi, de preferat pufoase
  • 1 lingură unt (pentru uns chifla la final, opțional)
  • 300 g carne de vită tocată, de calitate
  • Sare și piper, după gust
  • 1 linguriță ulei pentru prăjit
  • 2 ouă proaspete
  • 1 linguriță ulei sau unt pentru prăjit oul

Opțional pentru servire:

  • Felii de brânză cheddar
  • Salată verde
  • Felii de roșii
  • Castraveți murați
  • ketchup, maioneză, muștar

Mod de preparare

Carne de vită se condimentează cu sare și piper, apoi se modelează în două chiftele rotunde, potrivite ca mărime pentru chifle. Se prăjesc într-o tigaie cu puțin ulei, la foc mediu, aproximativ 3-4 minute pe fiecare parte, până când se formează o crustă rumenă, iar interiorul rămâne suculent.

Într-o tigaie separată, se adaugă ulei sau unt și se prăjesc ouăle, astfel încât gălbenușul să rămână moale, dar albușul bine gătit.

chiftele burger

Chiftele burger. Sursa foto: Freepik

Chiflele se taie pe jumătate și se pot prăji ușor în tigaie sau la cuptor, astfel încât să devină crocante la suprafață și moi în interior. La final, acestea pot fi unse cu puțin unt pentru un plus de aromă.

Burger cu vită și ou: Cel mai important pas

Pe jumătatea de jos a chiflei se așază chifteaua de vită, peste care se pune oul prăjit. Se adaugă, după preferință, felii de brânză, salată, roșii și castraveți murați. Jumătatea superioară a chiflei se așază deasupra și se presează ușor pentru ca ingredientele să se compacteze. Burgerul se servește imediat, cald, alături de cartofi prăjiți sau o salată fresh.

Ne puteți urmări și pe Google News