Antonescu: Ideile pe care le propagă Bolojan, „ușor extremiste”. Ce spune despre AUR și USR
- Antonia Hendrik
- 25 mai 2026, 08:56
Crin Antonescu. Sursa foto: Captură video
Crin Antonescu contestă retorica anti-PSD promovată în interiorul partidului și susține că liberalii riscă să își definească întreaga identitate politică exclusiv prin opoziția față de social-democrați, afirmând „ Cred că acest PSD este cel cu care ai putea face o coaliție”.
Crin Antonescu, nemulțumit de atitudinea PNL față de PSD
Crin Antonescu, critică discursul anti-PSD al foștilor colegi: „Nemulțumirea mea nu ține de ce face sau nu face PNL. Această jumătate de viață înseamnă niște bătălii pe care le-am câștigat sau pierdut. Noi am pus suflet”.
Fostul președinte liberal a vorbit și despre tensiunile existente în partid legate de relația cu Partidul Social Democrat, precum și despre acuzațiile potrivit cărora PNL ar fi devenit „brelocul PSD”.
„Chestiunea cu brelocul este o chestie de logică. A fost făcută de PNL.PNL nu mai acceptă. Când s-a făcut? După moțiunea de cenzură. Nu mai acceptăm să fim brelocul PSD. Când am fost? Cum să fii brelocul când tu ai premier, ai miniștri?”, a mai adăugat Antonescu.
Critici la adresa relației PNL-PSD
Crin Antonescu a făcut o comparație între diferitele perioade traversate de PSD și liderii care au marcat evoluția partidului de-a lungul timpului. În opinia sa „acest PSD este cel cu care ai putea face o coaliție”.
„Am apucat diferite PSD-uri. PSD-ul lui Iliescu, în perioada de glorie, PSD-ul lui Ponta, al lui Dragnea. Cred că acest PSD este cel cu care ai putea face o coaliție. Istoria până nu o sa ne-o știm o sa fim condamnați sa facem cateva revoluții in gol. (…) O caramidă s-a pus peste alta. Noi suntem mereu la zero”.

Crin Antonescu PNL Suceava. Sursa foto: Facebook
Fostul lider liberal l-a criticat și pe premierul interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că promovează idei „demagogice” și „ușor extremiste”.
„Anumite idei pe care le propagă Bolojan, caracterul demagogic, uneori ușor extremist… Partidul extremist AUR? Și eu pot să spun partidul extremist USR. Probabil e un proiect. Văd ca el se derulează”.
Antonescu: „Istoria PNL se reduce la isteria față de PSD”
În opinia lui Antonescu, discursul anti-PSD a ajuns să domine direcția politică a liberalilor, lucru pe care îl consideră nociv pentru partid.
„Istoria PNL se reduce la isteria față de PSD. Să ne aducem aminte cum Iohannis a refuzat sa puna un partid care a câștigat. Sa ne aducem aminte cum a intrat Dragnea la pușcărie. Iohannis a fost bun cât a fost bun. Nu le-a dat mandatul… A reduce istoria PNL la o luptă maniacală asupra PSD mi se pare păgubos”.
Referindu-se la actuala stare din partid și la poziționarea lui Ilie Bolojan, Crin Antonescu a afirmat că liderii liberali traversează o perioadă de entuziasm exagerat. „Bolojan este, ca și mare parte din PNL, într-o euforie. S-au îmbătat până să bea”, a concluzionat fostul lider al PNL.