Cum atrag bulgarii turişti străini

Cum atrag bulgarii turişti străini

Guvernul bulgar va lansa o largă categorie de mici suveniruri cu scopul de a creşte interesul străinilor faţă de Bulgaria ca destinaţie turistică.

Valoarea totală a acestui proiect se cifrează la 1,4 milioane de leva (circa 716.000 euro), informează Novinite.com.

Un număr de 500 de tricouri vor costa 75.000 de leva (peste 38.000 euro), 3.000 de prosoape de plajă 45.000 leva (23.000 euro), iar pentru 500 de căni termice decorate cu imagini din Bulgaria Executivul din ţara vecină va cheltui 7.500 leva (aproape 4.000 euro).

Cu obiecte promoţionale de acest gen Ministerul bulgar al Economiei, Energiei şi Turismului intenţionează să atragă mai mulţi vizitatori străini.

Produsele trebuie să reflecte identitatea naţională a Bulgariei într-un mod corespunzător şi să fie uşor de recunoscut, a explicat unul din autorii proiectului, citaţi de Novinite.com.

Ieri, Bulgaria a fost nominalizată de CNN printre primele nouă destinaţii de top pentru 2011.

Recent, specialiştii în călătorii ai ghidurilor turistice britanice Lonely Planet au întocmit un clasament cu cele mai interesante 10 ţări de vizitat anul viitor. La jumătatea topului s-au poziţionat vecinii bulgari.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre