Cum afectează trecerea la ora de iarnă mersul trenurilor. Informații de la CFR Călători
- Maria Dima
- 25 octombrie 2025, 19:23
Gara de Nord. Sursa foto: Arhiva EVZCFR Călători anunță că în noaptea de 25/26 octombrie 2025, trenurile de călători și de marfă vor fi expediate din stațiile de plecare conform orei oficiale de vară, până la ora 4:00 (care, odată cu schimbarea orei, devine ora 3:00).
Trenurile aflate în circulație la momentul trecerii la ora de iarnă vor opri, de regulă, în prima stație destinată opririi călătorilor, urmând să-și reia circulația conform noii ore.
Trenurile care se află aproape de destinație își vor continua drumul fără oprire prelungită, iar cele de marfă vor ajunge în stația finală conform planificării operative.
Și trenurile internaționale vor circula conform orarului stabilit, întrucât toate statele vecine – Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria – aplică aceeași trecere la ora Europei de Est.
Pentru a evita neplăcerile cauzate de modificarea orei, CFR recomandă călătorilor să consulte: www.mersultrenurilor.infofer.ro; site-urile operatorilor de transport feroviar; informaţiile afişate în staţiile de cale ferată şi la casele de bilete.
Schimbarea orei, tot mai contestată la nivel european

Trecerea la ora de iarnă. Sursa foto: Pixabay.com
Deși Parlamentul European a decis în 2019 renunțarea la schimbarea orei, măsura nu a fost încă aplicată, fiind necesară confirmarea de către parlamentele naționale.
Comisarul european pentru Transporturi, Apostolos Tzitzikostas, a relansat recent discuția, afirmând că „a venit timpul să oprim în sfârșit schimbarea orei”, o practică „care nu mai aduce economii de energie și afectează sănătatea populației”.
Spania, Polonia și Finlanda s-au alăturat apelului de abolire a schimbării orei, susținând că sistemul actual este depășit.
Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă
Medicii avertizează că schimbarea orei poate perturba ritmul biologic al organismului. Efectele pot include oboseală, somnolență, scăderea capacității de concentrare și, în unele cazuri, tulburări de dispoziție.
Copiii și vârstnicii sunt cei mai sensibili la aceste modificări, iar lipsa luminii naturale din timpul iernii poate favoriza apariția depresiei sezoniere.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.