Timp de o viață de om, familia Castro a controlat și condus Cuba cu mână de fier. Doar că în ziua de 19 aprilie 2018, un Raul Castro în vârstă de 86 de ani a decis să predea puterea unui străin de clan.

Este vorba de Miguel Diaz-Canel, totuși un apropiat al familiei Castro, care va deveni iată, președinte și conducător al acestui stat insular. Este primul cubanez care va conduce țara din momentul în care Fidel Castro a luat puterea, în anul 1959. Situație în care merită să fie amintit aportul acestei familii la istoria recentă a Cubei.

Revoluția din Cuba avea să înceapă de fapt, înainte de momentul notat în documentele istorice oficiale. În anul 1953, fiul unui bogat spaniol producător de trestie de zahăr, intra în conștiința națională a cubanezilor drept conducătorul providențial care va conduce o revoltă victorioasă contra noului dictator al insulei.

Fidel Castro, pe atunci un tânăr avocat cu fler în domeniul politicilor, dorea ca toți cubanezii să se revolte contra lui Fulgencio Batista, care îl alungase de la putere pe președintele anterior, cu un an în urmă. Misiunea sa, destinată să aducă scânteia revoltei la nivelul populației, nu a fost una simplă, nici lipsită de pericole.

Preluarea puterii

Alături de fratele său, Raul și de 120 de tovarăși, Fidel a invadat și atacat cea de-a doua ca mărime unitate militară a țării. N-a avut succes, a fost prins și închis. În timpul detenției, Fidel a reușit să convingă și să radicalizeze toți deținuții, astfel încât după doi ani de zile, când a fost eliberat, Fidel era deja o legendă vie între cubanezi.

Cu toate acestea, era încă periculos pentru el să rămână în Cuba. Așa că a decis să fugă în Mexic alături de Raul, unde cei doi au fondat Mișcarea din 26 lulie, un grup comunist de gherilă din care făcea parte și celebrul Che Guevarra.

Începând cu anul 1956, când s-au întors în Cuba, comuniștii lui Fidel, Raul și Che au luptat cu unitățile militare loiale lui Batista, până când în data de 1 ianuarie 1959, Batista a recunoscut că este învins și a plecat din Cuba. După o scurtă perioadă în care țara a fost condusă de un guvern provizoriu, Fidel a luat toată puterea în mâinile sale. Au urmat aproape 57 de ani de dictatură.

Din postura de comandant suprem, Fidel a ordonat reforme în spirit comunist care aveau totuși să modernizeze țara. A electrificat totul, a oferit educație gratuită, la fel și îngrijiri medicale și a eradicat total șomajul. Totul pe sistemul statelor comuniste, preluat și adaptat realităților locale.

Doar că aceste schimbări au venit cu prețul lor. Afacerile și întreprinderile private au dispărut, libertatea presei și a protestelor, asijșdere, la fel și alegerile libere și opoziția politică. Odată cu trecerea anilor, Fidel se apropia tot mai mult de URSS și China, din acest motiv căzând victimă embargoului prelungit impus de SUA.

Golful Porcilor și Criza Rachetelor

Americanii au rupt orice relație diplomatică în anul 1961, odată cu dezastroasa operațiune a Invaziei din Golful Porcilor. Eveniment în care un grup de 1.400 de cubanezi recrutați, sponsorizați și antrenați de americani au încercat să invadeze Cuba și să-l dea jos pe Fidel.

Au reușit doar să fie înfrânți de cubanezii comuniști, 1.100 dintre ei fiind luați prizonieri și alți 114 fiind uciși în luptele care au durat cam 24 de ore. Acest incident, plus numeroasele tentative de asasinat făcute de CIA contra lui Fidel, n-au făcut decât să sporească ura cubanezilor față de americani.

Motiv pentru care Fidel a strâns și mai mult relațiile cu sovieticii, iar în anul 1962, a izbucnit celebra Criză a Rachetelor. Iar descoperirea rachetelor nucleare sovietice amplasate în Cuba, avea să-l șocheze pe președintele Kennedy. După două săptâmâni de negocieri intense, Hrușciov a decis să-și retragă rachetele din insulă, iar americanii s-au angajat să nu invadeze Cuba și să-și retragă și ei propriile rachete nucleare din Turcia.

Războiul nuclear care atunci aproape a bătut la ușă, nu l-a făcut în schimb, pe Fidel să renunțe la ura sa la adresa americanilor. Odată cu anii care treceau și sărăcia care creștea, economia Cubei stagna, în mare parte din cauza embargoului american. Însă în ciuda problemelor economice de acasă, Fidel Castro nu se sfia să pompeze bani în revoluțiile comuniste din statele Lumii a Treia.

Doar că la începutul anilor '90, dezastrul a lovit, concretizat în prăbușirea Uniunii Sovietice, stat care până atunci susținuse perfuziile economiei cubaneze. Cum țara era dependentă economic de URSS, apare spectrul foametei generalizate. Odată cu instalarea ei, cubanezii disperați ajung să-și mănânce câinii, pisicile, ba chiar și șobolanii și șoarecii.

Fiica „trădătoare”

Zeci de mii de cubanezi fug din țară pe ambarcațiuni improvizate. Exilul cubanez al mizeriei cunoaște patru mari valuri succesive. Primul a avut loc după Revoluția Comunistă, când dizidenții și intelectualii au fugit ca să evite persecuțiile, al doilea val a fost organizat de americani, iar în 1980, zeci de mii de cubanezi iau cu asalt ambasadele țărilor sud-americane în căutarea de azil politic.

Furios și dezamăgit, Fidel anunță la postul național că oricine vrea să fugă din Cuba,este liber să o facă. 120.000 de oameni au fugit astfel prin portul Mariel. După destrămarea URSS, refugiații disperați încercau să fugă din Cuba cu bărci și plute improvizate din te miri ce.

Printre ei, chiar și Alina Castro, propria fiică a lui Fidel, care a ales să fugă în SUA. În ciuda exodului în masă, clanul Castro se menținea la putere, iar Fidel a reușit la mustață să evite colapsul țării, prin adoptarea de reforme limitate. A încetat să susțină revoluțiile din alte țări și a permis unor familii să-și înceapă afaceri proprii, precum și accesul unor investitori străini.

Îmbătrânit și bolnav, Fidel i-a cedat puterea lui Raul în anul 2008. „Tatăl Cubei” avea să moară de moarte bună în 2016. Spre deosebire de Fidel, care adora să fie în centrul atenției, Raul apărea rar în public. Cu toate acestea, a condus diferit țara. Deși a susținut comunismul, Raul a făcut toate eforturile posibile pentru deschiderea economică a Cubei.

Astăzi, autoritățile de la Havana permit cetățenilor să-și vândă și să-și cumpere casele și proprietățile după bunul lor plac. Este permisă și darea în arendă a terenurilor. Pe lângă aceste aspecte, Raul este cel care a reușit imposibilul, adică normalizarea relațiilor cu SUA.

Căci începând cu anul 2013, Cuba a renegociat și redeschis Ambasada SUA de la Havana, a făcut schimb de prizonieri cu guvernul american și a ridicat restricțiile de comerț și călătorie în Statele Unite. Tensiunile au reapărut însă odată cu alegerea lui Donald Trump în postul de președinte, accentuate și de faptul că toți angajații ambasadei americane s-au îmbolnăvit în mod subit și misterios în anul 2016.

Astăzi, soarta și viitorul țării sunt în mâna lui Miguel Diaz-Canel, cunoscut pentru interesul său în tehnologii diverse și deschiderea pentru presă. Totuși, analiștii cred că noul președinte cubanez nu va abandona total trecutul comunist al țării și nici parteneriatele tradiționale ale acesteia cu Rusia și China.

Istoria rămâne de fiecare dată o carte cu paginile deschise.