Unirea Urziceni, echipa care cu nici un an în urmă uimea Europa fotbalistică, a ajuns acum un talcioc de unde fiecare poate lua tot ce pofteşte. Aflat într-o acută criză financiară, patronul Dumitru Bucşaru şi-a scos jucătorii pe tarabă, fapt de care Steaua a profitat din plin, aducând în Ghencea nu mai puţin de şapte ialomiţeni: Marius Onofraş, Laurenţiu Marinescu, Ricardo Gomes, George Galamaz, Marius Bilaşco, Raul Rusescu şi Iulian Apostol.

Pe lângă aceştia, Unirea a mai fost părăsită de portarul Giedrius Alrauskis, plecat la echipa rusă Rubin Kazan, şi de fundaşul Vasile Maftei, care va ajunge sub comanda lui Dan Petrescu, la Kuban Krasnodar (în liga a doua din Rusia). Iar plecările ar putea continua, în condiţiile în care finanţatorul Bucşaru a anunţat că toţi fotbaliştii sunt de vânzare.

"Şi-a făcut o dambla"

Steaua nu va plăti niciun ban pe cei şapte fotbalişti pe care i-a luat de la Unirea, transferul acestora făcându-se în contul unei datorii pe care Dumitru Bucşaru o avea faţă de Gigi Becali, patronul clubului din Ghencea.

"Bucşaru nu regretă în niciun fel. El mi-a zis că şi-a făcut o dambla. Mi-a spus: «Băi, Gigi, joc în Liga Campionilor, dar nu am suporteri, nu am nimic, şi pe prima pagină a ziarelor este tot Steaua… Nu are niciun rost»", a spus Becali.

De altfel, fostul oier a fost primul care a cântat "prohodul" ialomiţenilor, anunţând cu câteva luni în urmă că Bucşaru nu mai vrea să cheltuiască bani cu echipa. Asta cu toate că afaceristul a încasat de pe urma ialomiţenilor nu mai puţin de 18 milioane de euro, bani proveniţi de la UEFA pentru parcursul Unirii în ediţia trecută a Ligii Campionilor.

Deşi a obţinut profit maxim cu investiţii minime (anul trecut s-a vehiculat că jucătorii Unirii şi-au cumpărat din banii lor mingiile oficiale de joc pentru meciurile din Liga Campionilor), Dumitru Bucşaru a preferat să-şi lase echipa de izbelişte şi să folosească banii pentru a salva proiectul imobiliar "Green City".

"Bucşaru nu regretă în niciun fel. Mi-a zis că şi-a făcut o dambla. A spus: «Joc în Ligă, dar n-am suporteri»."

GIGI BECALI, patronul clubului Steaua

AICI SUNT BANII DIN LIGĂ

Patronului nu-i mai place dreptunghiul verde, ci "Oraşul verde"

Raluca Stepanov

În inima cartierului ridicat de Dumitru Bucşaru la capătul comunei 1 Decembrie se află un birou de vânzări. În birou, cinci bărbaţi puşi la patru ace par doborâţi de plictiseală. Pe panoul dinspre uşă e trecut, cu litere cât toate zilele, un singur nume de potenţial client. Ceremonios, unul dintre agenţi se ridică de pe scaun, extrage o mapă de prezentare lucioasă şi ne însoţeşte printr-o plimbare pe tărâmurile Green City.

Doar 200 de locuinţe vândute

Spune că au fost vândute până acum aproximativ 200 de locuinţe din cele 700 construite sau aflate în construcţie, dar că până acum s-au mutat efectiv aici în jur de 100 de proprietari. Primii, în decembrie 2009, la un an şi jumătate după începerea proiectului. Atunci era anunţat şi începutul fazei a doua: Bucşaru investea în 200 de case noi, deşi din cele 356 de locuinţe aflate în vânzare la acea oră, 200 nu erau încă ocupate.

"Termenul de finalizare este luna iunie 2010. Până în vara anului 2010, cartierul Neva va avea 556 case, unde vor locui aproximativ 1.400 de oameni", declarau atunci reprezentanţii companiei, citaţi de "Ziarul Financiar".

Preţurile au scăzut, cumpărătorii nu se înghesuie

Preconizata invazie a cumpărătorilor se lasă aşteptată. În lumina după-amiezii lui august 2010, locul pare aproape pustiu. Intrăm pe o alee şi de acolo întro casă pătrată, trasă la xerox după cele aflate în şir cu ea. Aceleaşi uşi, aceleaşi petice de gazon în faţă.

În funcţie de finisajele interioare, preţul unei locuinţe cu patru camere şi trei băi variază acum între 120.392 de euro şi 136.700 de euro. Iniţial, preţurile erau situate între 145.331 şi 174.947 de euro. La vreme de criză, puţini se avântă însă să scoată aceşti bani, cu toate facilităţile pe care le înşiră agentul: în zonă sunt două restaurante, grădiniţă, spaţiu verde cât pentru un Cişmigiu, cabinet medical, farmacie şi un mare magazin construit alături.

Şi ceea ce vedem noi ar fi trebuit să fie doar o primă fază de dezvoltare a unui adevărat oraş, cu 4.000 de locuinţe, inclusiv în blocuri cu trei şi patru etaje. Criza a tăiat însă mult din avântul investitorului: clădirile mai înalte vor rămâne, se pare, pe hârtie.


DESTINAŢIE. Banii făcuţi pe teren de Galamaz şi compania au fost folosiţi la ridicarea acestor locuinţe
FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

PORTRET

A stat 11 luni la închisoare

Dumitru Bucşaru (49 de ani), omul care a investit în cea mai surprinzătoare echipă din fotbalul românesc, este un personaj discret. El are însă reputaţia unui controversat om de afaceri, care a făcut avere în special prin legăturile pe care le-a avut şi le are cu statul şi cu diverşi oameni politici.

În 2007, Bucşaru figura în Top 300 al revistei "Capital" cu o avere de 15 milioane de dolari, dar un an mai târziu el nu mai făcea parte dintre cei 300 de români bogaţi.

În urmă cu un an, EVZ a descoperit că, înainte de 1989, Dumitru Bucşaru a stat 11 luni în închisoare. "Am făcut puşcărie pentru manoperă necuvenită. Muncitorii mei câştigau foarte bine, de aceea s-au sesizat «organele»", a recunoscut patronul Unirii Urziceni într-o declaraţie acordată ziarului nostru.

Citiţi şi:

  • Bucşaru, drumul din puşcărie până în Liga Campionilor
  • Bucşaru umbla cu Dacia vopsită

PERFORMANŢĂ

Echipa din Bărăgan a făcut senzaţie anul trecut, când a obţinut opt puncte în grupele Ligii Campionilor, cu adversari precum FC Sevilla, VfB Stuttgart şi Glasgow Rangers
Mugur Băileşteanu

Unirea Urziceni a fost înfiinţată în 1954, dar până în 2006, când a promovat pentru prima dată în Liga I, clubul nu a realizat nimic notabil. Ascensiunea ialomiţenilor a început odată cu venirea lui Dan Petrescu pe banca tehnică, iar apoi a managerului Mihai Stoica.

La început, ialomiţenii au luptat pentru evitarea retrogradării. Pe urmă, însă, au început să vină performanţele. Mai întâi, Unirea a jucat finala Cupei României (în ediţia 2007- 2008).

"Ciulinii Bărăganului" au dat lovitura în ediţia 2007-2008, când au câştigat titlul, iar Unirea şi-a câştigat renumele de "Uimirea". Şi asta în pofida faptului că la Urziceni nu au fost transferaţi fotbalişti pe bani grei, "Bursucul" formându-şi o echipă din "rebuturi", jucători puşi pe liber de alte cluburi. Unirea este echipa din România care a acumulat cele mai multe puncte – opt – în grupele Ligii Campionilor, performanţă reuşită anul trecut, în compania unor adversari precum FC Sevilla, VfB Stuttgart şi Glasgow Rangers.

"Lupii" au fost la un punct distanţă de o calificare istorică în primăvara competiţiei. Ialomiţenii s-au descurcat bine şi fără Dan Petrescu, tehnician care a plecat la Kuban Krasnodar. Israelianul Ronny Levy a continuat cu succes munca "Bursucului" şi Unirea a încheiat ultima ediţie de campionat pe poziţia secundă a clasamentului.

Problemele financiare ale Unirii l-au făcut însă pe Levy să demisioneze în urmă cu o săptămână.

18 milioane de euro
a încasat Unirea Urziceni de la UEFA după rezultatele obţinute anul trecut în grupele Ligii Campionilor. Banii n-au mai fost însă investiţi în club.