Cum a fost folosită România, de Franța, ca monedă de schimb cu SUA

Cum a fost folosită România, de Franța, ca monedă de schimb cu SUAFranța. Sursa foto: Pixabay

A existat un moment în care Franța a folosit România ca monedă de schimb într-o negociere cuSUA. Despre acest subiect a vorbit fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Pașcu, invitat, vineri, la podcastul Evenimentul Istoric, realizat de Dan Andronic pentru evz.ro și difuzat pe canalul de YouTube Hai România.

Cum a fost folosită România, de Franța, ca monedă de schimb cu SUA

Totul s-a petrecut în 1997, atunci când România nu a intrat în NATO. Președinte la acea vreme era Emil Constantinescu, la Casa Albă se fla Bill Clinton. „Nu era vorba de Emil Constantinescu. Lucrurile au fost tranșate geopolitic la ultimul summit ăla care a avut loc la Madrid. Mi-a spus Adrian Severin că Madeleine Albright ne-a comunicat că nu vom fi invitați.

Atunci erau cinci state care trebuiau să fie invitate. Pe lângă alea trei care au intrat, eram noi și Slovenia. Și atunci, ideea a fost așa, că era nevoie de un succes politic garantat. Și cu trei, votul din Senatul American s-a apropiat de aproape o sută. Cu șase ajungea până la șaizeci. Cu cinci ajungea până la șaizeci. Și Clinton n-a vrut”, a explicat fostul ministru al Apărării.

Ce joc a făcut Bill Clinton în 1997

„Din considerente de politică internă. Un alt considerent de politică internă în cazul Statelor Unite a fost Clinton. A fluturat steagul admiterii în NATO în primul său mandat. Toate minoritățile l-au votat pe Clinton pentru al doilea mandat și el a amânat intrarea efectivă în al doilea mandat. Ca să fie siguri că ăia-l votează”, a explicat fostul ministru al Apărării”, a mai afirmat Ioan Mircea Pașcu.

Franța a făcut un joc la acea vreme în defavoarea României. Dar, la fel ca și țara noastră, nu a câștigat nimic. „Cel de-al doilea considerent a fost Franța. Ne-a sprijinit și s-a bătut pentru noi, dar ei voiau să se bată până la punctul de la care americanii le-ar fi propus renunțați la România și vă dăm comandamentul de sud al NATO, că ei reveneau în NATO în 97.

Pierdere și pentru români, și pentru francezi

Ăsta a fost jocul francez. Deci, au încercat să obțină ceva pe spinarea noastră. Înțelegeți? Nu că nu ne-au sprijinit întotdeauna și dacă e istoric, vorbind, nici nu se pune probleme. Nici nu se pune problema. Franța a fost întotdeauna alături de noi și uite că e și acum. Dar atunci, ăsta a fost jocul francez. Vreau comandamentul de sud al NATO, ăla de la Napoli. Până la urmă, nu le-au dat nici aia, n-a intrat nici România”, a spus invitatul podcastului.

1
11
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]