Un fost maistru minier dezvăluie ce pregătiseră autorităţile, după 15 iunie ’90: mineri deghizaţi în soldaţi, gata să intervină în cazul unor riposte anti-FSN.

Pe 15 iunie 1990, după trecerea minerilor, Bucureştiul era o rană deschisă. La Romexpo, Ion Iliescu le mulţumea ortacilor, sub urale, şi-i îndemna: "Aici sunt reprezentanţii guvernului, ai Ministerului Transporturilor. În mod organizat, eşalonat, să asigurăm această deplasare ordonată a tuturor spre locurile dumneavoastră".

Părea un epilog al violenţei. Sub aplauzele unor bucureşteni încântaţi de intervenţia printre "golani", oamenii subteranului urcau apoi în trenuri şi se întorceau acasă, cu mulţumirea că "au salvat ţara". O parte însă "au pierdut" trenul. Printre ei şi Constantin Ştefănescu, fost maistru electrician la Mina Livezeni, acum retras într-un sat gorjean.

Alături de aproape 500 de alţi ortaci, a primit ordin să rămână în Capitală şi după 15 iunie, când violenţele se sfârşiseră. Şi nu oricum, ci într-o unitate militară, îmbrăcat frumos, în uniformă de soldat. Scopul clar nu l-a aflat nici până în ziua de azi, dar ipoteza lui pare ruptă din acelaşi film al Mineriadei: era nevoie de "mână de lucru" pentru a interveni în cazul în care anti-FSNiştii ar fi ripostat.

Zile de ruşine

Cele două zile şi două nopţi petrecute pe post de soldat de ocazie în Unitatea 1210 din Bucureşti l-au convins pe maistrul de la Livezeni că ei, minerii, nu erau acolo de capul lor şi că avusese cineva grijă să-i dirijeze.

La 20 de ani de la evenimente, EVZ redă mărturia unui fost miner, participant la toate Mineriadele ce au trecut peste România. De fapt, o mică rotiţă a sistemului. Constantin Ştefănescu spune că nu a bătut pe nimeni pe străzile Capitalei. Dar a văzut de aproape cum colegii săi s-au dezlănţuit, în iunie ’90, peste locuitorii Bucureştiului. De pe urma zilelor de haos, Constantin s-a ales cu un regret profund că n-a avut tăria să intervină. Zilele Mineriadei şi cele ce au urmat în haine de soldat îşi găsesc de finiţia în vorbele fostului miner: "A fost o ruşine mare".

Constantin Ştefănescu

ORDIN VENIT DE SUS

"Costică, ia 40 de băieţi şi mai rămâneţi câteva zile!"

Când l-au îmbrăcat în uniformă militară, minerul Constantin Ştefănescu nu a simţit deloc vreun sentiment de mândrie. Era 15 iunie 1990. L-au dus la unitatea 1210 din Capitală, fără prea multe explicaţii. Dezastrul deja se produsese. Victimele minerilor zăceau prin spitale, spiritul Pieţei Universităţii fusese strivit până la tăcere, panseluţele fuseseră plantate, Iliescu mulţumise din suflet.

Şi apoi a venit ordinul ăla, de nicăieri, prin vocea directorului minei, care i-a zis, undeva la sala Polivalentă (cartierul-general al minerilor, timp de două zile): "Costică, ia 40 de băieţi de încredere şi mai rămâneţi câteva zile".

Lui Costică i s-a părut, într-adevăr, că nu era "lucru curat". Dar a mai rămas "două zile şi două nopţi", printre soldaţi, cu certitudinea ascunsă că, dacă i se va cere să facă vreo nefăcută, îşi ia catrafusele şi pleacă. Din câte spune, se lămurise încă de pe 14 iunie că toată "aventura" asta cu "salvarea ţării" mirosea de la o poştă. Văzuse destui colegi bătând cu bestialitate oameni pe stradă şi cum, din loc în loc, personaje dubioase îi direcţionau.

"Stăteam de vorbă, la Polivalentă, cu directorul de la mină, după ce s-a potolit totul, şi-i ziceam: «Haideţi să cerem să mergem, dracului, acasă, că nu e lucru curat!». Eu, după Mineriadă, trebuia să fiu şi naş la un botez. Şi luară hotărârea să plece minerii acasă, dar să rămână câte 40 de la fiecare mină, deci aproape 500 de oameni, că, vezi Doamne!, să nu înceapă iar vreun dezastru după plecarea noastră. Ceea ce, vă spun, nu se punea problema! Că noi am calculat după aia bine ce a fost, am stat de vorbă cu civilii de pe acolo şi am văzut că nu era nimic. Voiam să plec, dracului, acasă de la Bucureşti! Dar am rămas, m-a convins directorul - că eram bine privit de colegi - să-i potolesc", spune Constantin. Banii lui Ion Raţiu

La unitatea 1210 habar n-avea ce îl aşteaptă. Nu făceau nimic. Beau bere, se uitau la meciuri, mâncau, pierdeau vremea. "Nu înţeleg ce au vrut de la noi", spune astăzi maistrul. Apoi, s-a petrecut ceea ce el numeşte "un eveniment" care i-a întărit credinţa că totul a fost o mare greşeală.

Într-una dintre orele de plictiseală amestecată cu nedumerire, printre mineri au apărut nişte ingineri care le-au cerut să iasă din unitate. "Erau Constantin Ilinescu, Nicolae Cămărăşescu, ăla de fusese dovedit securist, şi un maistru, Ioan Danciu. Ăştia veniseră la unitate ca să ia mineri, să-i ducă în nu ştiu ce cartier, că fac ţiganii şi dreg pe-acolo şi să mergem să-i batem. Ei, şi noi atunci ne-am luat de ei. Că nu se poate aşa ceva, cum adică să luaţi minerii de aici iar, dacă treburile sunt liniştite în Bucureşti. Că noi aveam televizor acolo în cazarmă şi vedeam că nu mai e nimic pe stradă. Voiam să plecăm, dracului, acasă", îşi aminteşte Constantin.

În toată busculada creată, unul dintre mineri a observat că Danciu avea buzunarele doldora de bani. "Şi bag mâna în buzunarul lui, pac!, scosei două fişicuri de câte vreo 10.000 de dolari. L-am dus la ofiţerul de serviciu". Ioan Danciu furase, alături de doi lucrători în poliţie, 100.000 de dolari din casa devastată a lui Ion Raţiu. A fost condamnat ulterior pentru tâlhărie, iar Constantin Ştefănescu a fost martor la proces. Ca o concluzie: "O ruşine", cum îi place lui Constantin să tot zică.

"Au bătut oameni nevinovaţi" Din unitate au plecat de-abia pe 18 iunie. Constantin a păstrat uniforma ani buni, a purtat bocancii, ca un fel de amintire ciudată a unor zile prea tulburi ca să le înţeleagă. Despre ce-a fost, repetă la nesfârşit: "păcat" şi "ruşine". Azi crede că totul se putea evita "dacă era cineva care să controleze treaba".

"Dar cineva a vrut cu tot dinadinsul să se folosească de noi. De ce dracu’ ne-au ţinut şi după, nici acuma nu ştiu sigur. Din cauza asta ţara a pierdut, pentru că am fost bălă căriţi în toate felurile. Realitatea e că au fost mineri care au făcut mari prostii, au bătut oameni nevinovaţi. Că eu pot să vă spun sincer, în 95% dintre cazuri au bătut oameni nevinovaţi pe acolo, clar! Numai din ce am văzut eu", încheie Constantin.

746 de oameni au fost răniţi în timpul Mineriadei din 13-15 iunie ’90, conform evidenţei comisiilor parlamentare de anchetă

ÎN MIEZUL VIOLENŢEI

Scene de la Universitate: o fântână plină de trupuri frânte

La Bucureşti, maistrul Costică a ajuns pe calea "clasică" a minerului scos din casă de televizor". În ziua de 13 iunie, Valea Jiului era cufundată în aşteptarea unui meci de fotbal de la Campionatul Mondial din Italia. A venit apoi apelul lui Iliescu, în care chema "oamenii de bine" să salveze Capitala de "golani".

Nervoşi, minerii au început să se strângă la mină, ca la biserică în caz de dezastru. Acolo, nebunie. Dezbateri, nervi, urlete şi, dintr-o dată, ideea: "«Hai să mergem la Bucureşti, să salvăm ţara, că ţărăniştii, cu liberalii, cu dracu’ ştie vor să dea jos guvernul». Că studenţii deteră foc, că aia sau ailaltă. Şi nu ştiu cine dracu’ puse la cale de veniră trenurile şi autobuzele de prin toată Valea Jiului, şi maşini, şi toţi strigau «La gară! La gară!». Şi ne-am dus", spune Constantin Ştefănescu.

Astfel, pe 14, la 4.00 dimineaţa, Constantin era în Piaţa Victoriei, cu alte câteva mii de mineri, dirijaţi de personaje dubioase, apărute de nicăieri. Aici, a ascultat epocalul discurs al lui Iliescu, rugămintea de a se "deplasa către Piaţa Universităţii, pe care dorim să o reocupaţi dumneavoastră". Se foloseau cuvinte ca "spirit civic", îşi aminteşte minerul. Apoi s-a dezlănţuit Iadul.

O piaţă a bâtelor La Universitate, minerii au început să scoată de pe la subsoluri "tot felul de oameni tupilaţi". "Nu ştiu ce erau, ascunşi, săracii! Şi a aruncat cineva la un moment dat nişte dolari xeroxaţi şi urla «Uite ce fac ăştia! Bani falşi!». Cine dracu’ să mai înţeleagă? A fost o manevră foarte josnică acolo", adaugă Constantin.

Dar "dolarii falşi" nu erau singurele lucruri nelalocul lor pe care acesta avea să le vadă. El a stat în zona fântânii de la Universitate. Era plină de trupuri aruncate. Constantin Ştefănescu spune că acolo a văzut cum îl băteau pe Marian Munteanu. "N-am mai rezistat. M-am dus cu inginerul Pănoiu şi le-am zis: «Staţi, mă, că-l omorâţi, gata, lăsaţi-l!». Şi l-am luat pe bietul Munteanu şi l-au dus la spital. Dar ce era acolo, în fântâna aia. Erau bieţii studenţi bătuţi. Şi printre ei am dat de un băieţaş care mi-a zis: «Eu sunt Drăgan, din Petroşani... Tata e contabil la Mina Livezeni». L-au bătut şi pe băiatul ăsta, săracu’, şi taică-su era coleg cu noi. Băiatul ăla a plecat după aia din ţară, n-a mai stat", povesteşte Constantin.

Nici azi nu a înţeles de ce unii au decis să bată tot ce vedeau în cale. Lui, unul, i-a fost ruşine. "O mare porcărie. Dar eu nu-s nebun! Ceva a fost acolo instrumentat. Că nimeni nu se putea stăpâni! Era o amestecătură de oameni, că nu mai ştiai cu cine eşti! Noi, care ne cunoşteam, am stat la un loc mai retras să vedem ce şi cum. Dar vă zic: dacă guvernul nu asigura transport, atunci nu se mai întâmpla nimic. A fost o mare ruşine! Habar n-am cine a fost în spate. Însă pe 13 iunie, pe lângă trenul cu care am plecat, ne-a însoţit un elicopter, hăhăăă, kilometri buni! Dracu’ ştie cine era în el", spune minerul. REGRETE

"Mineritul a pierdut mult"

Fostul maistru Constantin Ştefănescu, pensionar din 1997, a participat şi la ultima mineriadă, cea de la Costeşti-Stoeneşti, din curiozitate. La fel ca şi la cea din 1990, susţine că nu a intervenit în violenţele comise.

"Am un amic care locuieşte aici în sat. A venit la mine băiatul şi-mi zice: «Nea Costică, hai să mergem şi noi la Costeşti, să vedem ce-i acolo!». Am zis să nu mergem cu mâna goală, am luat nişte pâine, nişte chibrituri, ce am mai găsit la magazin. Am asistat când a căzut baricada la Costeşti. Ce bătaie au luat bieţii copilaşii ăia, jandarmii! Mi-era aşa o milă!", spune Constantin.

Adaugă că totul a decurs astfel deoarece "jandarmii s-au comportat urât cu cetăţenii" din sat. "Erau ăia care aveau conace pe acolo şi ăştia nu-i lăsau să treacă. Şi, de ciudă, ăia i-au dirijat pe mineri de i-au prins în ambuscadă", spune Constantin.

Fostul miner recunoaşte că în urma mineriadelor, mineritul "a pierdut foarte mult": "Poate avea cineva din afară curajul să investească. Dar aşa au zis după asta: Aaa, ăştia sunt incontrolabili, animale. Şi e şi corect! Oricine vede ce s-a întâmplat acolo, are dreptate să spună asta!".

DESFĂŞURARE DE TRUPE

"Garda naţională" a minerilor era pregătită

Dacă nu erau îmbrăcaţi în soldaţi prin unităţi militare, după 13-15 iunie 1990, o parte dintre minerii care au luat cu asalt Capitala, sosiţi nu numai din Valea Jiului, au rămas aici, prin delegaţie, pentru a alcătui ceea ce s-a numit "garda naţională".

Mărturiile unora dintre aceşti mineri, consemnate în dosarul Mineriadei, creionează modul în care s-au scurs zilele de după 15 iunie, deşi violenţele se sfârşiseră.

O declaraţie dată de Ion Olteanu, la acea vreme lider sindical la Mina Godeni (judeţul Argeş), arată cum a funcţionat sistemul "gărzii naţionale" nou-înfiinţate pentru a anihila orice formă de rezistenţă. Potrivit declaraţiei acestuia, Gelu Voican Voiculescu s-a ocupat atent de minerii selectaţi pentru "garda naţională".

Pe 14 iunie, în biroul lui Olteanu a intrat şoferul Popa Dorin şi vicele de la sindicat, Cioacă Ion, pentru a-l anunţa că e chemat "la unitatea de jandarmi de către un membru din guvern pentru a vorbi pe telefonul guvernamental (scurt)". La capătul celălalt, "secretarul de stat Soare": "Măi, colegii voştri din Valea Jiului sunt de pe data de 13 la Bucureşti. Instituţiile statului sunt slăbite. Armata nu a vrut să mai iasă în stradă. Poliţia este slăbită. Avem nevoie de întăriri. Ia măsuri şi mobilizează oamenii pentru a veni la Bucureşti şi a apăra insituţiile statului care sunt atacate de huligani!". Urmarea: nouă autobuze au fost puse la dispoziţia a aproape 1.000 de mineri de la Godeni, înarmaţi cu furtune sau cozi de topor.

În declaraţie este consemnat că, ajuns la Bucureşti, lui Olteanu i s-a eliberat o delegaţie, cu an tet FSN, pe post de "coordonator pe lângă grupul de mineri participanţi la garda naţională".

Olteanu mai declară că a fost ulterior martor la bătăile administrate de mineri, "în special romilor care vindeau la tarabe, pe motiv că sunt bişniţari şi creează destabilizare".

"Precizez că, în Piaţa Universităţii, eu am fost solicitat de persoane îmbrăcate în mineri, pe care nu-i cu noşteam, să facem controale la maşini şi pe stradă, pentru a legitima persoanele care păreau du bioase", adaugă acesta. Orice persoană care refuza să se legitimeze era bătută.

"Gelu Voican Voiculescu ne-a escortat"

Potrivit declaraţiei din dosar, în seara zilei de 15, după discursul lui Ion Iliescu de la Romexpo, Olteanu s-a dus la sediul FSN "pentru a aştepta noi ordine".

"La un moment dat, a venit Gelu Voican Voiculescu şi mi-a transmis să rămân cu 50-60 de mineri tineri care urmau să fie cooptaţi pentru garda naţională (...). Eu, împreună cu 60 de tineri mineri argeşeni, aflându-ne într-un autobuz, am fost îndrumaţi către pavilion, unde trebuia să aşteptăm pentru a fi cazaţi într-o unitate militară. Aici am rămas până pe data de 16.06, fără să se ocupe cineva de noi. În jurul orei 1.00, s-a prezentat la pavilion Gelu Voican Voiculescu, cu un număr de zece maşini. Personal am vorbit cu Gelu Voican Voiculescu, căruia i-am relatat situaţia. Gelu Voican Voiculescu mi-a spus că nu mai este nevoie de noi şi că vom pleca la Argeş. Ne-am urcat în autobuz şi Gelu Voican Voiculescu ne-a escortat până la ieşirea din Bucureşti".

DOCUMENT. Delegaţia "de lucru", cu antet FSN, prin care Ion Olteanu era acreditat să coordoneze minerii veniţi să ia pe sus "golanii"