Evenimentul Zilei > Social > Cronica unui oraş inventat
Cronica unui oraş inventat

Cronica unui oraş inventat

Doi cineaşti au realizat un documentar despre primul oraş construit de la zero: Victoria.

"Nu ştiu dacă este singurul oraş cu astfel de probleme (uitat într-o altă epocă – n.r.), dar tind să cred că nu este singurul. Am fi de un optimism naiv să credem că este singurul oraş în situaţia asta, plus că, dacă ar fi singurul, nu ar fi o problemă. El devine o problemă pentru că reprezintă o situaţie pe care o întâlnim, în general, în România. Cred că Victoria este o caracteristică a ţării ăsteia", afirmă cineastul Adi Voicu, alături de Ana Vlad, coregizor al documentarului "Victoria", coprodus de HBO şi de Mandragora.

"«Victoria» face parte dintr-o trilogie, la care ne-am gândit după ce am început filmările la documentarul nostru «Metrobranding». Am descoperit oraşul Victoria în prospecţiile pentru acest documentar şi ne-am gândit la alt aspect al acestor oraşe construite sau dezvoltate în timpul comunismului: cum poţi avea o identitate când trăieşti într-un oraş nou, fără tradiţie. Victoria a fost conceput ca oraşul omului nou, comunist şi din «oraşul tinereţii», din avântul muncitoresc, a îmbătrânit prematur şi a fost uitat. «Victoria » este a doua parte a trilogiei oraşelor şi noi o vedem ca pe o poveste de dragoste dintre oameni şi oraşul lor".

Documentarul a fost realizat de Adi Voicu şi Ana Vlad în 30 de zile, "distribuite inegal pe o perioadă de aproximativ şapte luni". Filmul celor doi explorează toate faţetele vieţii urbane din Victoria, de la şcoală la unitatea de pompieri, de la vânătorii locali până la poliţişti, iar umorul de limbaj al peliculei reprezintă o notă dominantă.

Regizorul Adi Voicu consideră: "Nu am exagerat când am spus că problemele oraşului Victoria sunt esenţa problemelor României. Aş putea chiar spune că Victoria în contextul României e România în contextul Europei".

  • Documentarul "Victoria" va fi difuzat, pe postul HBO, pe 30 septembrie.
Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News