În universul monden, ţi-e şi frică să mai faci ceva, zilele astea. Cum să te mai dezbraci sau să mergi cu amantul prin Dorobanţi, când există riscul să fie Oana Zăvoranu la televizor şi să nu te mai vadă lumea?
Până şi blondele se lasă de filozofisme, că vine "Querida" şi acaparează tot. Se poate aşa? Prin absurd, poate unii vor să afle, acompaniaţi de nişte seminţe ca la carte, cine ce mărci mai poartă prin cluburi, ce amantlâcuri mai sunt prin hoteluri sau ce metode revoluţionare de întinerire prin introducerea de plastic în firele de păr au mai apărut. Dar cum să facă asta, când o văd pe roma Loredana (evident, Pastramă), prin vreun platou şi pe Oana Zăvoranu prin altul. Ele luptă de aceeaşi baricadă, contra lui Pepe, dar nici asta nu mai contează, că doar drumul e mai important decât destinaţia. Şi a ajuns războiul presărat cu paparazzi de prezentat la mame, pipi de pastrame, sarcini care trec mai rapid ca avortul, să acapareze tot ecranul tv. Ba chiar aseară, pentru a doua oară în nici două săptămâni, CanCan-ul TV ar fi mâncat pe pâine cifre de rating ca niciodată. Până şi Capatos s-a resemnat şi, în lipsa Oanei, a adus-o pe canapea pe presupusa victimă de conspiraţii Loredana. N-are fata simţ de vedetă, nici operaţii, că nu-i dă ta-su bani, dar persistă. Şi aşa, fosta lui Pepe s-a iubit cu dovezi cu un posibil proaspăt absolvent de facultate, iar cumnata renegată Loredana a povestit cum sor-sa ar face pe ea în pat. Dar Pepe a tăcut. O pregăti vreun ricoşeu cu dezvăluiri de impact naţional?