Prima linie de croazieră din România a fost inaugurată la sfârşitul săptămânii trecute.
Constanţa a intrat în rândul ţărilor cu ieşire la Marea Neagră ai căror locuitori pot să se îmbarce pe croaziere. După patru ani de încercări şi negocieri, autorităţile portuare române au reuşit să-i convingă pe ucraineni să facă escală la Constanţa. Prima linie maritimă de pasageri care leagă porturile Odessa, Constanţa şi Varna a fost inaugurată vineri seara, în terminalul de pasageri din dana zero.
O navă încărcată cu aproape 200 de pasageri a acostat la ora 20.00 la Constanţ a şi, după mai puţin de o oră, a plecat spre Varna. Nava „Krymskaya Strela“, sub pavilion Ucraina, face numai şase ore de la Odessa la Constanţa. În prima sa călătorie, drumul până la Constanţa a durat opt ore, după ce a fost ocolită o „furtună uşoară“. „Este ca în avion“ Primul pasager care a coborât la Constanţa a fost consulul general al României la Odessa, Marin Şegău. „Pe navă sunt turişti ruşi, ucraineni, am văzut şi nemţi, şi finlandezi, suedezi. Şi românii pot să folosească această rută pentru a ajunge la Odessa sau la Varna“, spune oficialul român.
„Am avut ocazia să revin la Constanţa cu această navă şi chiar să mă odihnesc, este ca în avion“, spune şi directorul comercial al Portului Constanţa, Adrian Bratu, în calitate de pasager, după o participare la o conferinţă la Odessa. Pe durata escalei la Constanţa, mulţi dintre pasageri au coborât pe cheu pentru a-şi dezmorţi oasele, dar mai ales pentru a face poze. Veronica van Burkel, din Olanda, este încântată de condiţiile de călătorie.
„Merge foarte lin, este luxoasă, ni se oferă de băut, mâncarea este bună, putem citi o carte şi să ne bucurăm de priveliştea mării“, spune aceasta. La Constanţa au rămas 11 pasageri. Printre ei şi două tinere din Finlanda, care vor vizita litoralul românesc. „Vom merge poate la Bucureşti, dar cu siguranţă la Braşov, toată lumea ştie despre Dracula şi Transilvania“, spun tinerele. Condiţii de lux Poliţia de frontieră permite accesul pe navă, dar cu acceptul proprietarului ucrainean. Fotolii imense, mai puţine la etaj şi mult mai multe pe puntea de jos, îşi aşteaptă ocupanţii. O mulţime de copii urmăresc desene animate pe ecrane mari. Unii pasageri dorm, alţii citesc. Cei mai mulţi pleacă la Varna pentru a-şi petrece concediul de odihnă pe litoralul bulgăresc. Drumul până la Varna durează doar trei ore. Agentul român al navei, reprezentantul companiei Navlomar, Virgil Drăgan, este bucuros.
„Este o premieră în istoria relaţiilor dintre Ucraina şi România. Este prima dată când avem o astfel de conexiune, cea pe apă“, explică acesta. El vorbeşte despre primul pasager din România, care este un australian. „Se pot face rezervări on-line, direct pe site-ul Navlomar, sau prin agenţiile de turism din Constanţa ori Bucureşti“, spune Virgil Drăgan. Preţul unei călă- torii dus-întors Constanţa - Odessa este 95 de euro, iar pe relaţia Constanţa - Varna costă 45 de euro“, precizează reprezentantul Navlomar. „Prin partenerii noştri din Ucraina vom putea face conexiuni de la Odessa cu Soci, care devine un port interesant la Marea Neagră, apoi Ialta, care este cunoscută, şi chiar Istanbul. Şi aşa românii pot ajunge pe mare la Istanbul, pentru că există deja linie maritimă între Odessa şi Istanbul“, a explicat optimist Virgil Drăgan. DOTĂRI „Tren“ pe apă Nava „Krymskaya Strela“ soseşte la Constanţa în fiecare vineri, la ora 19.00, şi pleacă apoi spre Varna, se întoarce la Constanţa sâmbătă dimineaţă, la ora 6.00, şi pleacă spre Odessa. Tarifele sunt diferenţiate pe clasa economică şi business, dar şi pe grupe de vârstă: copii până la 5 ani, cu vârste între 5 şi 12 ani şi adulţi.
Pentru studenţi, persoane cu dizabilităţi, marinari, precum şi pentru grupuri de la 50 la 100 de persoane, se practică reduceri de tarife. „Krymskaya Strela“ este dotată cu un salon, restaurant pentru cină şi bar. Are lungimea de 42,5 metri şi lăţimea de 10 metri, tonajul de 493 de tone. Este dotată cu aer condiţionat şi are aparatură audio şi video performantă. Nava are o viteză maximă de 30 de noduri, iar capacitatea maximă este de 298 de pasageri. Veronica van Burkel pasager, din Olanda: "Merge foarte lin, este luxoasă, ni se oferă de băut, mâncarea este bună, putem citi o carte şi să ne bucurăm de priveliştea mării."