Iran vrea pace în Orient fără americani, i-a spus Pezeshkian lui Putin

Iran vrea pace în Orient fără americani, i-a spus Pezeshkian lui PutinMasoud Pezeshkian / sursa foto: captură video

Președintele din Iran, Massoud Pezeshkian, i-a transmis marți omologului său rus, Vladimir Putin, că statele din Orientul Mijlociu își pot rezolva problemele regionale fără implicarea SUA, relatează AFP.

Regimurile de la Moscova și Teheran strâng relațiile

Întâlnirea a avut loc la Moscova, în marja unui summit dedicat energiei, liderul de la Teheran cerând totodată o cooperare mai strânsă cu Rusia

„Cred că suntem capabili să ne rezolvăm problemele în regiune fără să depindem de Statele Unite”, a declarat Pezeshkian. El a susținut că, dacă există voință politică, cele două țări își pot dezvolta relațiile în domenii precum economia, industria, știința, cultura, securitatea și apărarea.

La rândul său, Vladimir Putin a afirmat că a discutat cu liderul iranian despre situația din Orientul Mijlociu, care provoacă îngrijorare, exprimându-și speranța că evoluțiile din regiune vor fi pozitive.

Presa din Iran susține că a crescut producția de gaze naturale

Rusia și Iranul, două dintre țările puternic afectate de sancțiuni internaționale, și-au consolidat relațiile politice, economice și militare după invazia rusă a Ucrainei, în februarie 2022.

Pezeshkian Rusia

Pezeshkian Rusia / foto: captura video

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, declara săptămâna trecută că relațiile dintre Teheran și Moscova au ajuns la un nivel fără precedent.

Potrivit relatărilor din presa iraniană, Pezeshkian a evidențiat și creșterea producției de gaze naturale a țării, în pofida sancțiunilor internaționale, aceasta ajungând la aproximativ 300 de miliarde de metri cubi.

Ce concluzii au avut negocierile Iran-Pakistan -Arabia Saudită

În paralel, negocierile dintre Teheran și Washington se află în impas, iar Statele Unite și Israelul și-au intensificat amenințările cu noi atacuri asupra Iranului. Putin a afirmat anterior că Moscova este pregătită să contribuie la medierea dintre Iran și Statele Unite.

Luni, discuțiile dintre Iran, Pakistan și Arabia Saudită s-au încheiat, potrivit Teheranului, cu un apel ca securitatea regională să fie asigurată de statele Orientului Mijlociu, fără intervenții externe. Poziția evidențiază eforturile regimului islamist din Iran de a limita influența americană și de a consolida cooperarea regională.