Criză mare de forță de muncă! Clădirile de patrimoniu, în pericol
- Oana Nicolae
- 18 februarie 2020, 20:08
Primarul unei comune din județul Mureș se plânge că desi are contracte de milioane de euro din fonduri europene, nu este cine să lucreze, din cauza deficitului de forță de muncă.
Ovidiu Șoaită, primar în comuna Saschiz, își exprimă nemulțumirea cu privire la proiectele finanțate din fonduri europene care nu reușesc să fie finalizate din cauza lipsei forței de muncă.
A primit aproape 10 milioane de euro pentru proiecte, dar firmele nu se mai prezintă la licitații, dar și dacă se prezintă, lucrările sunt în întârziere.
Spre exemplu, restaurarea Cetății de Refugiu din secolul XIV. Conform spuselor edilului, ordinul de începere a lucrărilor de restaurare la Cetatea de Refugiu din secolul XIV, în valoare de aproximativ 8,5 milioane de lei, a fost dat în luna iulie a anului 2019, dar este încă în fază de şantier, din cauza lipsei muncitorilor.
„Au reuşit să se organizeze să facă lucrările de organizare de şantier, au închis perimetrul şi au pus schelele, acum fiind în stadiul de 75-80% în faza de organizare de şantier. Nu se avansează chiar cum ne-am dori noi, însă sperăm să se termine lucrările în termenul contractat. Sper, dar nu ştiu dacă vor reuşi, să termine în acest ritm în cele 30 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor.
Lipsa forţei de muncă se vede şi la constructorii noştri şi se pare că nu va fi deloc uşor în privinţa modernizării infrastructurii, a lucrărilor edilitare şi civile. Avem contacte de finanţare, avem suportul financiar pe toate lucrările, avem contracte de finanţare până în 10 milioane de euro, semnate pe fonduri europene, pe fonduri naţionale (…)
Ne-am făcut temele, avem contacte de finanţare, am aplicat, suntem selectaţi, proiectele au fost bune dar nu ne aşteptam să evolueze atât de greu lucrările din cauza faptului că forţa de muncă lipseşte, fiindcă societăţile care au câştigat licitaţiile se confruntă cu lipsa forţei de muncă. Sperăm totuşi să ne organizăm, să nu reziliem contractele de finanţare, pentru că a fost o muncă titanică şi a implicat costuri”, a declarat Ovidiu Şoaită pentru Agerpres. Edilul susține că pe lângă proiectul de restaurare a Cetăţii, comuna Saschiz are și alte proiecte, printre care se află unul de modernizare a unei şcoli, în valoare de 1,1 milioane de euro, informează G4 media.