Criza de la barajul Paltinu, explicată de un expert: România riscă să rămână fără apă

Golirea controlată a lacului de acumulare de la barajul Paltinu, care a dus la întreruperea alimentării cu apă pentru peste 100.000 de persoane din două județe, a declanșat un scandal public și politic major. Situația a culminat cu adoptarea unei moțiuni simple împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în Senatul României, după ce autoritățile au susținut inițial că intervenția asupra structurii hidrotehnice nu presupune riscuri.

Dincolo de disputa politică, cazul Paltinu ridică însă întrebări tehnice legate de funcționarea barajelor din România, de starea echipamentelor și de capacitatea instituțională de a gestiona infrastructura critică. Profesorul Cătălin-Vlăduț Popescu, președintele Comitetului Național al Marilor Baraje, avertiza încă din vară că lipsa investițiilor și deficitul de specialiști pot transforma astfel de intervenții în crize majore.

„În lipsa specialiștilor, a investițiilor constante și a unei mentenanțe riguroase, orice sistem ajunge inevitabil la limită. România are una dintre cele mai bune legislații din lume privind siguranța barajelor, dar legislația nu poate face reparații și nu poate suplini lipsa de resursă umană”, a declarat Cătălin Popescu pentru stiripesurse.ro.

Barajul, sigur din punct de vedere structural

Potrivit expertului, barajul Paltinu nu a prezentat un risc de cedare sau prăbușire. Problemele apărute nu țin de stabilitatea construcției, ci de funcționarea sistemului în ansamblu, în special de starea echipamentelor hidromecanice utilizate pentru evacuarea apei.

România, la un pas de recesiune „adevărată”. Care ar fi singura salvare, în opinia lui Isărescu

Legea penisiilor magistraților este constituțională. Proiectul lui Bolojan merge la promulgare. Update

„Siguranța structurală a barajului este confirmată”, explică acesta, subliniind că intervenția a fost necesară tocmai pentru verificarea și repararea unor componente esențiale. Coborârea nivelului apei a fost o măsură tehnică, dar una care a avut consecințe directe asupra alimentării cu apă în aval.

Unul dintre cele mai discutate efecte ale intervenției a fost creșterea turbidității apei. Potrivit specialistului, aceasta nu reprezintă cauza crizei, ci un simptom al unei probleme mai vechi: colmatarea lacului de acumulare. Colmatarea este un proces natural, însă trebuie gestionat permanent. În lipsa unor programe dedicate, aluviunile se pot acumula în zone critice, afectând funcționarea golirilor, mai ales în perioade de secetă prelungită și niveluri scăzute ale apei. În alte state europene, astfel de fenomene sunt tratate ca priorități naționale, prin intervenții planificate și finanțate constant.

În spațiul public s-a vorbit frecvent despre „golirea” barajului, o formulare incorectă din punct de vedere tehnic. Un baraj este o structură fixă, iar ceea ce poate fi modificat este doar nivelul apei din lacul de acumulare, parțial sau integral, în mod controlat. Funcționarea temporară fără rezerve indică probleme de anticipare și de operare, cu impact direct asupra populației, producției de energie și siguranței în aval.

Diana Buzoianu. Sursa foto: Fcaebook/Diana Buzoianu

O problemă de sistem, nu un caz izolat

Profesorul Popescu evită să indice un vinovat unic, arătând că situația este rezultatul unui cumul de factori: investiții insuficiente, proceduri administrative lente, lipsa personalului specializat și deficiențe în coordonarea instituțională.

„Barajele sunt lucrări esențiale pentru viața de zi cu zi, dar importanța lor a fost ignorată”, atrage atenția expertul, explicând că lipsa de viziune pe termen lung a creat vulnerabilități majore în sistem.

România are peste 200 de mari baraje, cu o vechime medie de aproximativ 45 de ani. Deși construcțiile sunt solide, echipamentele necesită modernizări constante. Problema principală rămâne însă resursa umană. Generația de ingineri care a proiectat și operat aceste lucrări se retrage, iar informațiile tehnice critice nu sunt întotdeauna digitalizate. În lipsa unei politici coerente de formare și atragere a tinerilor specialiști, expertiza acumulată în decenii riscă să se piardă.

Un semnal de alarmă pentru viitor

Exemple precum Vidraru arată un dezechilibru între durata intervențiilor tehnice și timpul necesar parcurgerii procedurilor administrative. În timp ce lucrările pot fi realizate în câțiva ani, aprobările și finanțările pot întârzia de trei sau patru ori mai mult, perioadă în care infrastructura continuă să se degradeze.

Cazul Paltinu nu este, potrivit specialistului, un accident singular, ci un semnal de alarmă. Lipsa investițiilor, mentenanța insuficientă și deficitul de specialiști pot genera situații similare și în alte zone ale țării.

Apa potabilă și siguranța infrastructurii depind de un sistem tehnic complex, care necesită planificare, finanțare și oameni calificați. Fără intervenții rapide și coerente, avertizează expertul, astfel de crize riscă să devină recurente.