Gândurile lui Cristoiu: Toți anticomuniștii și antisecuriștii au o problemă. Cu cât ești mai suspect de ceva, cu atât ești mai anti
- Preluare de pe Cristoiu Blog.ro
- 7 aprilie 2019, 09:45
Despre un moment al discuției cu moderatoarea Monica Mihai din emisiunea “Gândurile lui Cristoiu”, care va fi difuzată duminică, 7 aprilie 2019, de la ora 17:00, pe MEDIAFAX și Gandul.info., Agenția Mediafax a transmis materialul pe care-l redau mai jos:
– Ion Cristoiu spune că președintele Iohannis știa de trecutul de procuror comunist al lui Augustin Lazăr din momentul numirii ca procuror general. Jurnalistul a afirmat la emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” că șeful statului nu renunță la el ca să nu dea un semnal camarilei sale că renunță la ea.
Ion Cristoiu a afirmat că Augustin Lazăr trebuie să demisioneze din funcție pentru că a fost procuror comunist și nu a făcut nimic pentru a-l elibera pe disidentul Iulius Filip.
“Campania împotriva lui pe tema asta este o prostie. Nu pentru asta trebuie să-l dăm afară, ci pentru că a fost procuror comunist și fiind în comisia aia nu a făcut nimic să-l salveze pe ăla. El ca președintele comisiei… decizia acestei comisii a fost hotărâtoare pentru judecată. Acolo, când a primit lista aia scria Iulius Filip a fost condamnat pentru vorbe împotriva regimului comunist. Păi și el nu a văzut asta? Acum el e procuror în anticomunism și a fost numit de președintele Iohannis, care e un mare anticomunist”, a punctat Ion Cristoiu.
Jurnalistul s-a declarat surprins de anticomunismul feroce al președintelui Iohannis, semn că președintele are o problemă. “Două lucruri mă surprind, anticomunismul lui feroce pe care niciun președinte nu l-a avut, ceea ce, după părerea mea, arată că are o problemă. Toți anticomuniștii și antisecuriștii au o problemă. Cu cât ești mai suspect de ceva, cu atât ești mai anti”, a subliniat Ion Cristoiu.
El a explicat că, în timpul comunismului, una era să fii procuror și alta era să fii inginer-șef.
“Ca procuror erai obligat să aperi statul comunist de ceea ce statul comunist considera că sunt atacuri împotriva sa. Deci, din punctul acesta de vedere, un domn ca Augustin Lazăr nu are ce căuta nici măcar în procuratura de acum, nu procuror-șef”, a spus Ion Cristoiu.
Jurnalistul a adăugat că președintele Iohannis știa despre trecutul de procuror comunist al lui Augustin Lazăr când l-a numit procuror general. “Când l-a numit știa cine e dl. Lazăr… Cred că în mapa lui profesională are lucruri mult mai grave. Nu avea cum să nu fie. Dvs chiar credeți că el ca procuror, timp de 8 ani, a judecat numai crime? Nu a judecat și furt din avutul obștesc, și avorturi și propagandă împotriva statului. (…) Când s-a angajat știa la ce se angajează (…) În aceste condiții, el a făcut conștient acest lucru. În aceste condiții, normal era după 89 să se retragă sau să nu se bată să fie procuror general”, a susținut Ion Cristoiu.
În opinia sa, Iohannis l-a numit pe Lazăr în ciuda trecutului său pentru că i-a rezolvat toate dosarele, iar renunțarea la el ar fi un semnal prost pentru camarila sa într-un an cu alegeri prezidențiale “L-a pus pentru că este omul lui de casă și i-a rezolvat toate dosarele și doi, acum dacă ar renunța la el, că așa ar trebui să renunțe că oricum nu cred că îl va mai confirma Tudorel Toader, ar da un semnal pentru toți acoliții, pentru toată camarila lui că-i părăsește. Nu dorește să transmită acest mesaj în an cu alegeri prezidențiale. Nici el, nici Dragnea. Pentru că în momentul în care tu dai un semnal că te-ai lepădat de un tip dintr-o instituție de forță, ăilalți spun mă duc la Dragnea. L-ar da mâine pe Lazăr afară. Dacă ar fi un om politic credincios ideilor sale anticomuniste i-ar cere demisia, dar părerea mea e că se va rezolva prin faptul că iese la pensie”, a afirmat jurnalistul.
Ion Cristoiu a explicat și atitudinea rezervată a ministrului Justiției, Tudorel Toader, față de acuzațiile aduse lui Augustin Lazăr.
“Tudorel Toader l-a apărat pentru că și el a fost procuror. În momentul în care ai fost procuror nu te puteai fofila să nu condamni și nevinovați. Nu aveai cum (…) În mapa lui profesională, dar și a lui Tudorel Toader, veți găsi foarte multe schelete. N-are cum, n-aveai cum ca procuror”, a susținut jurnalistul.
Ion Cristoiu este convins că Augustin Lazăr are și alte schelete în dulap care nu au ieșit la iveală deoarece există un sistem care îl protejează. “Ca procuror, e clar că a făcut și altele. Pe mine mă miră că nu au ieșit și altele din mapa lui profesională. Ceea ce spune că până la urmă există un sistem care îl apără”, a conchis jurnalistul.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a decis reverificarea procurorului general Augustin Lazăr, după acuzațiile ce i-au fost aduse în spațiul public, potrivit cărora ar fi refuzat să elibereze un disident anticomunist. Lumea Justiției a publicat documente care ar arăta cum un procuror din județul Alba, pe numele său Augustin Lazăr, a refuzat în două rânduri să-l elibereze pe disidentul anticomunist Iulius Filip, acest lucru întâmplându-se în mijlocul anilor ’80. Atunci, Augustin Lazăr era șeful Comisiei de liberări condiționate a Penitenciarului Aiud.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat că ar fi existat „considerente multiple” pentru care în mapa profesională a lui Augustin Lazăr nu apărea activitatea de şef al comisiei pentru eliberări condiţionate de la Aiud. “Cineva care vrea să ocupe o funcţie de rang înalt nu se prezintă cu activităţile de debut în profesie. În al doilea rând, mă gândesc că acelaşi cineva nu-şi prezintă părţile mai puţin dorite”, a spus Tudorel Toader.
Augustin Lazăr a respins, printr-un comunicat de presă, acuzațiile potrivit cărora ar fi făcut poliție politică, precizând că o astfel de dezinformare este contrazisă de adeverințele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Procurorul general apreciază că atacurile concertate din ultimele zile la adresa sa, în contextul derulării procedurii de desemnare a viitorului procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmăresc atât decredibilizarea sa în calitate de procuror general, cât și destabilizarea Ministerului Public.