Cristian Preda: Sunt împotriva lui Prigoană pentru că acesta a susținut pedeapsa cu moartea
- Laura Ciobanu
- 5 aprilie 2012, 12:48
Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, la Antena 3, că a refuzat să-l susţină pe candidatul PDL la Primăria Capitalei, Silviu Prigoană, pentru că, la un moment dat, acesta s-a declarat în favoarea pedepsei cu moartea. Din cauza acestui refuz Preda este propus pentru excludere din PDL.
Acesta a mai spus că se va adresa forului care a propus excluderea sa, Biroul Permanent Național al PDL. "Consider că în orice situaţie de acest fel, chiar dacă m-am exprimat înainte public, chiar dacă am vorbit despre chestiuni politice la ordinea zilei, trebuie să fiu ascultat în instanţa care a decis excluderea. Mă duc să dau explicaţia pe care o datorez. Statutul PDL spune că trebuie să ai dreptul la apărare. În timp ce ei mă excludeau, eu eram la lucru", a spus Preda, conform Agerpres.
El a adăugat că a fost căutat de mai mulţi membri ai BPN care i-au spus că au fost de partea lui. Preda a mai explicat și de ce a anunțat că nu-l susține pe Prigoană în cursa pentru Primăria Capitalei.
"Domnul Prigoană, în contextul nu ştiu cărei discuţii, a spus că ar fi favorabil pedepsei cu moartea şi atunci mi-am îngăduit să intervin public şi să reamintesc faptul că România, membră în UE, nu poate introduce pedeapsa cu moartea. Ulterior domnul Prigoană a făcut un pas înapoi, şi-a nuanţat afirmaţia, dar din păcate după acest incident dânsul a declarat că ar urma să candideze la PDL doar dacă eu sunt exclus pentru că am spus că nu e în regulă ce a spus el. Acesta este punctul de plecare şi vreau să se înţeleagă că opoziţia mea în acest caz venea de la un considerent foarte clar, de la o chestiune de principiu esenţială, a explicat Preda. CITIȚI ȘI:
- Cristian Preda, măturat din PDL
- Cristian Preda: La primăria Capitalei voi alege un independent: pe Nicușor Dan