"Evident Curtea e cea care tranşează(n.red. conflictul Preşedinte-Premier privind participarea la Consiliul European), pentru că şi numele o spune, nu Parlamentul în acest caz poate să dea un verdict. E ceva grav, e ceva care ameninţă stabilitatea regimului şi de asta cred că ar fi bine ca pentru o clipă să ne gândim la ansamblu şi cred că toţi actorii politici ar fi bine să ia în seamă asta, să facem un mic pas înapoi, pentru ca regimul să nu se clatine prea tare", a spus europarlamentarul PDL.

Cristian Preda a mai afirmat că ar fi fost un lucru bun dacă s-ar fi ajuns la un compromis între preşedinte şi premier privind participarea la reuniunea de la Bruxelles.

"Mie mi-ar fi plăcut să existe un compromis, pentru că e vorba de reprezentarea ţării, Constituţia spune că preşedintele reprezintă statul. Dacă preşedintele decidea să-l delege pe Victor Ponta şi dacă un asemenea aranjament ar fi fost posibil, cred că toată lumea ar fi fost mulţumită. Numai că mă tem, conflictul a ieşit din formatul său instituţional şi tinde să devină o confruntare de umori", a mai declarat Cristian Preda, pentru RFI.