Crin Antonescu ţinteşte sus la europarlamentare

Crin Antonescu ţinteşte sus la europarlamentare

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, astăzi, că partidul pe care îl conduce intenţionează să obţină un procent de peste 20% la alegerile europarlamentare care vor avea loc în iunie.

În acelaşi timp, liderul liberal recunoaşte că aceste alegeri vor fi dificile pentru PNL, partid aflat acum în opoziţie.

"Dorim să fim peste pragul de 20 la sută. Suntem conştienţi că nu va fi uşor. Vorbeam înainte de faptul că rezultatul acestor alegeri depinde de gradul de determinare, de capacitatea de convingere a noastră, a tuturor, care suntem armata acestui partid pe frontul campaniei elctorale. Cred că acest prag poate fi depăşit în premieră pentru PNL şi îmi asum de pe acum principala responsabilitate pentru această campanie. Cu toate că e un timp foarte scurt la dispoziţie, suntem deja pregătiţi să facem ceea ce ne stă în putinţă", a spus Antonescu, citat de Mediafax.

Coaliţia contra naturii

Preşedintele PNL a declarat, în conferinţa de presă de astăzi, de la Tecuci, că actuala coaliţie poate fi considerată una împotriva naturii, aflată sub semnul urii. În plus, ele este convins că actuala formulă guvernamentală şi, implicit, alianţa dintre PSD şi PDL nu va dura nici măcar până la alegerile prezidenţiale.

"Mie mi-e greu să găsesc un punct unde această coaliţie ţine, o mică compatibilitate. Este o coaliţie perversă, împotriva naturii, este o coaliţie a urii. Noi avem de-a face cu un Guvern în care sunt aliaţi PSD-diştii, despre care noi credeam până în 2004 că sunt un partid care gospodăreşte, organizează foarte bine formele de corupţie, şi un partid care este expresia unei combinaţii noi şi extrem de periculoase între demagogia cea mai deşănţată şi interlopi. Este vorba pentru prima dată de intrarea interlopilor la primul etaj al politicii. Asta se întâmplă cu Partidul Democrat şi nu ştiu ce părere au domnii şi doamnele de la grupul de dialog social, susţinătorii Patapievici, ceilalţi susţinători filosofi ai domnului Băsescu, cum se potriveşte treaba asta cu sechestrările domnului Costel Iancu şi cu vitejiile prin discoteci ale domnului Rareş Niculescu, care e din nou pe lista de europarlamentare şi ne va reprezenta probabil la Bruxelles", a declarat Antonescu.

Ne puteți urmări și pe Google News