Criminalul fetiţei din Suceava neagă că şi-ar fi violat victima. El a fost arestat

Criminalul fetiţei din Suceava neagă că şi-ar fi violat victima. El a fost arestat

Dan Ionel Dunga, tânărul în vârstă de 21 de ani, acuzat că ar fi ucis-o pe fetiţa în vârstă de 9 ani, din comuna suceveană Volovăţ, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de către Tribunalul Suceava.

UPDATE: Tânărul a fost pus sub acuzare pentru omor calificat şi riscă între 15 şi 25 de ani de închisoarea. "Am omorât-o pentru că a furat nuci", a declarat suspectul în momentul în care a fost adus la Palatul de Justiţie din Suceava, pentru a fi încarcerat. Anchetatorii cred, însă, că mobilul crimei a fost un presupus viol pe care Dunga l-ar fi comis asupra victimei, ipoteză încă neconfirmată de medicii legişti, care aşteaptă însă concluziile probelor biologice trimise la laborator. Cert e că victima, au mărturisit surse judiciare, a fost găsită într-o magazie din spatele casei la care Dunga lucra ca zilier de mai mulţi ani. Trupul neînsufleţit al micuţei era băgat într-un sac, dezbrăcată de la brâu în jos, legată de picioare şi de mâini, şi cu capul zdrobit. Angelica Boloca a fost dată dispărută vineri seară, în jurul orei 19:00, când părinţii minorei au sunat la poliţie şi au reclamat că fetiţa lor nu s-a mai întors acasă deşi este plecată de mai multe ore. Bicicleta fetiţei a fost găsită chiar în faţa porţii gospodăriei în care lucra suspectul, iar acesta a declarat că nu ştie nimic. Văzând că are un comportament suspect, poliţiştii au intrat în curte şi au controlat peste tot, reuşind în cele de urmă să dea de sacul în care era băgat cadavrul fetiţei. Dunga a recunoscut că el a ucis-o, însă a negat că ar fi abuzat sexual. Suspectul a declarat că a atacat-o pe fetiţă, după ce aceasta a intrat în curte pentru a lua nuci.

Anchetatorii care au preluat cazul au spus că fetiţa avea mai multe leziuni la nivelul capului şi că este posibil ca ea să fi fost abuzată sexual. Dan Ionel Dunga, în vârstă de 21 de ani, este suspect în acest caz, el fiind prins imediat de poliţişti şi dus la audieri la postul de poliţie din localitate. Pentru că tot mai mulţi oameni revoltaţi de fapta lui se adunaseră în faţa postului ca să-l linşeze, procurorii au descis să-l ducă pe Dunga la Rădăuţi, pentru continuarea interogatoriului. Cadavrul copilei a fos dus la IML, pentru efectuarea necropsiei, rezultatele legiştilor urmând să fie făcute publice mâine.

Fetiţa de 9 ani a fost omorâtă vineri seară, iar trupul neînsufleţit al micuţei a fost băgat de criminal într-un sac şi ascuns în anexa unei gospodării, unde suspectul lucra ca zilier. Dunga şi-a recunoscut fapta, spunând că a ucis fata pentru că a prins-o la furat nuci. A aruncat-o într-un canal de irigaţii O crimă asemănătoare a avut loc în luna iunie în Jimbolia, judeţul Timiş. Monica Ludwig, o fetiţă de 10 ani, a fost ucisă de un prieten de familie al bunicilor săi, cadavrul ei fiind aruncat într-un canal de irigaţii. Trupul ei, dezbrăcat şi acoperit cu rochiţa pe care Monica o purta în acea zi, a fost descoperit două zile mai târziu. Criminalul, Andrei Giarmaty, s-a spânzurat la începutul lunii august în celula lui din arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş.

Ne puteți urmări și pe Google News