Criminal PERICULOS căutat de autoritățile din Oradea! Agresorul a UCIS cu SÂNGE RECE un tânăr

Criminal PERICULOS căutat de autoritățile din Oradea! Agresorul a UCIS cu SÂNGE RECE un tânăr

Un caz având ca obiect fapta de omor comis în Oradea, în cursul zilei de azi s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Rogia Sorin Ioan, în vârstă de 27 de ani.

Acesta nu se află în custodia autorităților judiciare, fiind în derulare activități specifice în vederea găsirii lui, în vederea punerii sub acuzare, existând niște indicii tematice. 

Știrea inițială.

Trupul unui tânăr dezbrăcat, cu capul zdrobit, a fost descoperit, joi dimineață, în Oradea, pe un spațiu verde de lângă râul Peța, aproape de pista de biciclete și un loc de joacă. Din primele cercetări este evident că acesta a fost ucis prin lovire. Crima se pare că a avut loc noaptea dinainte. Anchetatorii au stabilit deja un cerc de suspecți, iar în jurul prânzului au început audierile. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii au identificat victima găsită cu capul zdrobit la colțul unui bloc din Peța. Acesta are 27 de ani, nu este căsătorit și nu are copii. Oficialii nu pot confirma apartenența la vreo minoritate sexuală. Bărbatul găsit decedat este orădean, mai spun autoritățile. Tot capul i-a fost zdrobit cu un obiect contondent, care nu a fost găsit încă. În plus, trupul era dezbrăcat, victima purtând doar lenjeria intimă.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de omor și continuă audierile suspecților pe care îi au. “Există o anchetă penală având ca obiect infracţiunea de omor, după ce am fost anunţaţi că un trecător a văzut pe spaţiul verde, în zona delimitată de blocuri, între strada Grigore Ureche şi pârâul Peţa, cadavrul unui bărbat prezentând multiple urme de violenţă la nivelul capului. S-a deplasat o echipă de poliţişti şi procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi au fost demarate cercetările locului faptei. Cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi determinarea cauzei decesului. Din cercetările preliminare rezultă că moartea a fost violentă, prin aplicarea unor lovituri cu un corp dur în zona capului. Există deja un cerc de suspecţi și am început deja audierile”, a declarat procurorul Maria Cotrău, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.