Crime celebre, subiect de documentar

Crime celebre, subiect de documentar

„Famous Crime Scene” prezintă o serie de anchete ce au în prim-plan decesele misterioase ale unor staruri din Statele Unite ale Americii.

Documentarul „Famous Crime Scene”, realizat de postul de televiziune VH1 şi redifuzat de MTV, investighează moartea mai multor staruri, cum ar fi fotomodelul Anna Nicole Smith, cântăreţul John Lennon, Marvin Gaye, megastarul Michael Jackson, Notorius B.I.G., Selena sau Tupac Shakur. Straniul deces al Annei Nicole Smith

În primul episod, echipa de anchetatori, formată din medici şi poliţişti dotaţi cu aparatură modernă, va elucida cauzele morţii uneia dintre cele mai controversate fotomodele, Anna Nicole Smith. Vedeta a murit la vârsta de 39 de ani, fără a fi în evidenţa medicilor cu vreo afecţiune gravă.

După ce a ajuns în Florida pentru a-şi achiziţiona un iaht, supermodelul nu se putea ţine pe picioare şi nu a părăsit deloc camera de hotel, pe motiv că e bolnavă. Asistenta sa medicală a început să-şi facă griji când a sesizat că starleta nu se mai putea trezi şi a sunat de urgenţă la ambulanţă. După încercări disperate de a o resuscita, medicii au fost nevoiţi să declare decesul. Telespectatorii vor putea vedea şi o serie de interviuri cu martori şi o reconstituire în grafică computerizată. Asasinarea lui John Lennon

Cel de-al doilea episod va prezenta cazul cântăreţului John Lennon, care a fost şi un important militant al păcii. Alături de Paul McCartney, a pus bazele trupei The Beatles, una dintre cele mai de succes formaţii ale secolului XX.

Pe 8 decembrie 1980, aproape de miezul nopţii, un fan înrăit, pe nume Mark David Chapman, l-a împuşcat pe Lennon de patru ori, chiar în faţa locuinţei sale din Dakota. Chiar în aceeaşi zi, Lennon îi dăruise acestuia o carte, cu autograf.

Asasinul a pledat vinovat şi se află şi astăzi în închisoare, fiind condamnat pe viaţă.

22.30 - MTV

Ne puteți urmări și pe Google News