Comisarul EUROPEAN Corina CREȚU avertizează un MINISTRU din GUVERNUL Dăncilă

Comisarul EUROPEAN Corina CREȚU avertizează un MINISTRU din GUVERNUL Dăncilă

Corina Creţu, Comisarul european pentru politică regională a lansat un apel către Ministerul Transporturilor din România să pregătească proiecte mature pentru a primi finanţare europeană.

„Sunt probleme în ceea ce priveşte capacitatea administrativă, nu s-a redus încă birocraţia, nu s-au redus procedurile, iar domeniul transportului este un domeniu în care România a pierdut bani. Analizăm proiectul de metrou Gara de Nord-Otopeni, ultimul proiect depus de România pe Programul Operaţional Infrastructură Mare, şi nu mai avem proiecte noi, în afară de fazarea proiectelor de apă şi canalizare. Este important să se vină cu proiecte noi, pentru că, începând de viitor, se termină proiectele fazate până în 2020. Vestea bună este că aceste proiecte se vor termina, vestea proastă este că deja consumă din ceea ce ar fi trebuit să fie alocat pe proiecte noi din perioada 2014 - 2020. Fac un apel la Ministerul Transporturilor să pregătească proiecte mature, Sibiu-Piteşti, Piteşti-Constanţa, podul de la Brăila. Avem bani să începem din această perioadă de programare studiul de fezabilitate pentru autostrada Montana. Avem bani din Programul Operaţional de Infrastructură Mare, sunt surprinsă, toţi primarii îmi spun că primesc răspunsuri că nu mai sunt bani”, a declarat Corina Creţu, potrivit Agerpres.